spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTInvestigaţie importantă oferită gratuit la Spitalul Judeţean (video)

Investigaţie importantă oferită gratuit la Spitalul Judeţean (video)

O investigație extrem de importantă pentru populația îmbătrânită a județului va fi disponibilă, de acum, în cea mai mare unitatea sanitară din Botoșani.

Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Mavromati Botoșani își dezvoltă serviciile medicale furnizate pacienților, oferind pacienţilor Osteodensitometria (DEXA), o investigaţie care ajută la măsurarea densităţii osoase.

În acest sens, în luna aprilie acest serviciu medical de evaluare va fi oferit gratuit tuturor pacienților care au recomandare de la medical specialist. În cazul în care această investigaţie ar fi cu plată, tariele ar varia între 100 şi 500 de lei, în funcţie de complexitatea lor şi de segmenetele de corp care sunt investigate.

Ce trebuie să știe cei care doresc această analiză

Pacienţii trebuie să se programeze la numărul de telefon 0727307728, în intervalul orar de programare 08:00-12:00. Investigația se efectuează la parterul Ambulatoriului, la cabinetul numărul 12.

„Pacienţii trebuie să știe că această investigaţie se face cu recomandarea medicului specialist şi se pot face maxim cinci pe zi, din cauza duratei investigaţiei propriu zise şi a pregătirii pacientului. Pentru că aprilie este Luna Sănătăţii am decis să oferim această investigaţie gratuit celor din ambulator”, a precizat economista Doina Caba, managerul SJU Mavromati. Reprezentanţii unităţii au depus documentaţia necesară la Casa de Sănătate pentru ca această investigaţie să poată fi oferită gratuită tuturor pacienţilor asiguraţi, care au trimitere de la medicul specialist.

Ce este osteoporoza

Osteoporoza reprezintă o afecțiune a sistemului osos, în care osul se rarefiază, devine “poros” și implicit mai fragil. În mod normal țesutul osos se reînnoiește permanent, prin procese de resorbție și formare de os nou. Boala apare atunci când există un dezechilibru între cele două procese și distrugerea țesutului osos este mai mare decât formarea, ducând la scăderea densității minerale osoase.

Riscul de apariție a osteoporozei crește odata cu înaintarea în vârstă; în prezent afectează peste 40% din femeile si 20% din bărbații de peste 50 ani.

Această boală afectează cu predilecție femeile aflate la menopauză. Exista însă și alți factori de risc: genetici, hormonali (afecțiuni tiroidiene, corticoterapia prelungită), alte afecțiuni (boli digestive inflamatorii, artrita reumatoidă), alimentație necorespunzătoare, consum excesiv de alcool, fumat, sedentarism etc.

„Osteoporoza este o boală “tăcută”, nu se manifestă clinic, examenele de laborator sau radiologice pot fi normale, dar, prin creșterea fragilității oaselor, acestea se pot fractura ușor, în urma unor traumatisme minime. Astfel, boala se manifestă tardiv, când apar fracturi de col femural sau vertebrale care duc la tasarea vertebrelor cu consecințe importante asupra calității vieții: dureri de spate, reducerea înalțimii și cifoza sau “poziția cocoșată”. De aceea este esențial să stabilim diagnosticul de osteoporoză cât mai devreme, pentru a putea preveni aceste consecințe”, a precizat medicul specialist în endocrinologie, Rodica Vasilica, din cadrul SJU Mavromati.

Ce este osteodensiometria

Osteodensitometria este investigația paraclinică de măsurare a densității osoase prin care se poate pune diagnosticul de osteoporoza. Osteodensitometria DEXA este cea mai modernă și folosește raze X de densități diferite ce străbat osul, permițând aprecierea gradului de reducere a densității osoase; nu este dureroasă și se poate efectua la mai multe nivele, cel mai frecvent la nivelul soldului (col femural – cel mai expus fracturării osteoporotice), coloanei vertebrale lombare și antebrațului.

Scorurile obținute permit diagnosticarea osteopeniei sau osteoporozei, ce beneficiază de abordare terapeutică diferită. Osteodensitometria se recomandă tuturor femeilor după instalarea menopauzei, iar frecvența controlului ulterior o stabilește medicul specialist. Și bărbații pot suferi de osteoporoză, în special fumătorii și cei cu boli cronice ce primesc tratament cortizonic, iar indicația de osteodensitometrie o stabilește medicul curant.

Metoda nu este dureroasă şi nu necesită pregătire prealabilă. Nu prezintă niciun risc pentru pacient. Singura contraindicație este existența unei sarcini, la fel ca orice examinare radiologică. De asemenea, examinarea trebuie făcută la cel puțin o săptămână de la efectuarea unei investigații cu bariu sau două zile de la o alta examinare cu contrast intravenos.

Pentru efectuarea testului, pacientul este așezat confortabil pe masa de examinare, îmbrăcat, dar este necesară îndepărtarea oricărui obiect metalic (fermoare, capse, nasturi etc). Scanarea durează aproximativ 20 de minute, fără a produce durere, zgomot sau orice alt discomfort. Se scanează uzual coloana lombară si articulațiile șoldurilor, evantual și antebrațul, acestea fiind zonele cu cel mai mare risc de fracuri osteoporotice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...