vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTŞedinţă cu directorii de şcoli convocată de conducerea IŞJ

Şedinţă cu directorii de şcoli convocată de conducerea IŞJ

Urmare a evenimentelor grave înregistrate în ultimele zile în învăţământul botoşănean, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a decis să organizeze o şedinţă cu directorii de şcoli. Şedinţa va avea loc pe 14 aprilie, începând cu ora 9:00, la Colegiul Naţional „AT Laurian”. La şedinţă vor participa şi reprezentanţi ai Inspectoratului Județean de Poliție, Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, Direcției Anticorupție, Direcției de Sănătate Publică.

Ada Macovei, inspector şcolar general, a făcut un apel la toţi cei care ar fi tentaţi să facă gesturi necuvenite să se gândească la consecințe și la riscurile pe care și le asumă.Le cer încă o dată să respecte şcoala ca instituție, să-și respecte colegii care muncesc, să aibă grijă de familiile lor, de imaginea lor, să se respecte pe ei înșiși. Siguranța elevilor este prioritară! Sancțiunile nu sunt suficiente. Fiecare trebuie să conștientizeze pentru ce ia salariul și ce așteptări are întreaga comunitate de la noi”, a declarat Ada Macovei.

Potrivit oficialului, violenţa şi agresiunile din şcoli sunt greu de compensat cu toate activitățile frumoase și educative, pe care cadrele didactice și partenerii educaționali le desfășoară aproape zi de zi, dar și cu sutele de elevi care vor reprezenta județul la fazele naționale ale olimpiadelor, din aproape 2000 de participanți la fazele județene.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...