luni, septembrie 15, 2025
AcasăLocal BTDosar penal din cauza unui permis de conducere fals

Dosar penal din cauza unui permis de conducere fals

Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Republica Moldova, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost descoperit având asupra sa un permis de conducere fals. Întâmplarea a avut loc miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, când tânărul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, fiind pasager într-un microbuz care se deplasa spre Paris.

“În baza analizei de risc, pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului respectiv, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, au transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat documentul contra sumei de 200 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană, fără a avea cunoştinţă că este falsificat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.4 ° C
14.4 °
13.3 °
91 %
1kmh
31 %
lun
14 °
mar
25 °
mie
15 °
J
18 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Guvernul României a bifat săptămâna trecută o victorie jenantă: chipurile, a rezistat la patru moțiuni de cenzură consecutive. În fapt, zisa victorie s-a concretizat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...