spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDosar penal din cauza unui permis de conducere fals

Dosar penal din cauza unui permis de conducere fals

Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Republica Moldova, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost descoperit având asupra sa un permis de conducere fals. Întâmplarea a avut loc miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, când tânărul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, fiind pasager într-un microbuz care se deplasa spre Paris.

„În baza analizei de risc, pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului respectiv, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, au transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat documentul contra sumei de 200 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană, fără a avea cunoştinţă că este falsificat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...