spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BT„Rapsozii Botoșanilor” își schimbă denumirea pentru a-l cinsti pe maestrul Ioan Cobâlă

„Rapsozii Botoșanilor” își schimbă denumirea pentru a-l cinsti pe maestrul Ioan Cobâlă

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” își va schimba oficial denumirea, pentru a aduce un nou omagiu maestrului Ioan Cobâlă. Astfel, în ședința ordinară a Consiliului Județean din 28 aprilie a.c., aleșii județeni vor vota schimbarea denumirii în Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”.

Cererea de schimbare a denumirii a venit chiar din partea reprezentanților orchestrei, care au trimis la CJ, încă din 15 martie a.c., o solicitare în acest sens motivat de faptul că, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Ioan Cobâlă, Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” a atras atenția specialiștilor în folclor din cadrul unor instituții și fundații culturale ceea ce a înlesnit realizarea unor frumoase colaborări, materializate în spectacole și concerte extraordinare.

„Maestrul Ioan Cobâlă este o personalitate a artei și a culturii tradiționale, un titan al folclorului românesc. Până în prezent, nicio instituție publică din județ nu a încercat să își atribuie numele marelui dirijor”, se mai arată în cererea oficială transmisă CJ de reprezentanții orchestrei.

Maestrul Ioan Cobâlă a trecut la cele veșnice pe 3 septembrie 2021, după ce a suferit un accident vascular. Născut pe 1 ianuarie 1947, la Drăgușeni, Ioan Cobâlă a cântat pentru prima dată la microfon la nici 13 ani, la stația de radioficare din Săveni. La Liceul „Laurian”, acolo unde a studiat, a înființat un ansamblu folcloric cu care a cucerit multe concursuri în toată țara. Imediat după liceu a devenit profesor de matematică suplinitor la Drăgușeni, iar ulterior a înființat și în satul natal o orchestră de muzică populară.

Pasiunea pentru muzică a devenit, însă, un model de viaţă aşa că botoşăneanul s-a înscris la Conservator, pe care l-a absolvit la 27 de ani. Ulterior a primit un post la Iași, la Ateneul Tătărași, unde a înfiinţat de asemenea o orchestră, însă, la scurt timp, a venit vestea că la orchestra de la Botoșani e nevoie de un dirijor, aşa că a revenit în județ visând să facă din Rapsozii Botoșanilor o orchestră profesionistă, lucru pe care l-a şi făcut în cei peste 35 de ani pe care i-a petrecut în fruntea orchestrei.

Astfel, folclorul românesc, prin bagheta lui Ioan Cobâlă, s-a transformat într-o armă cu care orchestra condusă de el a cucerit lumea. De la Chişinău la Beijing şi din Dubai la Copenhaga, viersul folclorului românesc, sub bagheta maestrului Ioan Cobâlă, a răsunat purtând pe ritmurile sale ceva din imaginea culturii româneşti. Pentru întreaga sa carieră culturală, dar și pentru pasiunea cu care s-a dedicat profesiei, Ioan Cobâlă a primit, în august 2021, și titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Botoşani”.

„Ioan Cobâlă a avut răbdare, har de la Dumnezeu, profesionalism”

Propunerea privind schimbarea denumirii orchestrei a apărut anul trecut, la primul concert comemorativ susținut de „Rapsozii Botoșanilor” întru cinstirea numelui marelui dirijor.

„Ioan Cobâlă a avut răbdare, har de la Dumnezeu, profesionalism şi, iată, a învins, făcând loc muzicii sale între componentele indispensabile ale vieţii noastre, aşezându-ne în faţă cele care ţin de eternitatea trecerii pe Pământ. Ioan Cobâlă a dus folclorul muzical botoşănean din bătătura din faţa casei, de la nunţi şi botezuri, în sălile de concert cu sute şi mii de spectatori.

Ioan Cobâlă a făcut dintr-un mănunchi de cântăreţi după ureche, neştiutori de note muzicale, un corp de muzicieni profesionişti, cu toţii reuniţi sub sigla <Rapsozii Botoşanilor>, nume la auzul căruia muzica populară românească îşi scoate pălăria. Ioan Cobâlă a avut în sânge geniul relaţiilor cu oameni de mare calitate şi vizibilitate în domeniu, ceea ce a urcat <Rapsozii> şi, implicit, şi numele său de dirijor şi compozitor, în atenţia televiziunilor, radoului, a marilor festivaluri din ţară şi din străinătate”, menționa atunci jurnalistul Traian Apetrei, fostul director al Teatrului „Mihai Eminescu”.

Schimbarea denumirii a întârziat, aproape evident, din cauza birocrației românești. Asta pentru că, potrivit unui act normativ din 2002, proiectele de hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, având ca obiect atribuirea ca denumire a unor nume de personalităţi ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură ori schimbarea unor astfel de denumiri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate şi avizate de comisia de atribuire de denumiri judeţeană.

Prin urmare, a fost nevoie de înaintarea unui dosar în acest sens, cu mai multe documente, pentru ca acea comisie să-și dea avizul. Având în vedere că abia acum sunt întrunite condiţiile legale, membrii CJ își vor da acordul pentru schimbarea denumirii în ședința de joi, 28 aprilie a.c.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...