duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTChefuri și petreceri de 1 mai terminate cu amenzi

Chefuri și petreceri de 1 mai terminate cu amenzi

Zeci de amenzi au fost aplicate de polițiștii botoșăneni în ultimele zile, în urma unor acțiuni punctuale organizate pe 30 aprilie și 1 mai a.c.. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, operațiunile au vizat în principal prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, dar și asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică.

Astfel, polițiștii au acționat cu preponderență în localitățile Ștefănești, Mihăileni, Dorohoi, Pomârla și Todireni, prilej cu care au fost legitimate peste 88 de persoane și verificate peste 70 de autovehicule. În urma neregulilor și a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoarea de peste 5.600 de lei. „Dintre sancțiunile aplicate, 23 au fost pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Teribiliști amendați pentru „spectacol” cu motoare la Cornișa

În cursul după amiezii de duminică, 1 mai a.c., polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină și în Parcul de Agrement Cornișa, întrucât mai mulți conducători auto s-au adunat în zona respectivă și turau excesiv motoarele deranjând persoanele prezente.

În urma intervenției, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei și fost reținut un permis de conducere pentru conducere agresivă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
7.8 °
85 %
2.2kmh
87 %
D
10 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
15 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...