marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTRăzboi juridic pentru o delapidare de 700 de lei

Război juridic pentru o delapidare de 700 de lei

Un dosar penal privind o presupusă delapidare de la o primărie din județ a fost restituit anchetatorilor, după ce judecătorii au constatat o serie de neconformități. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Săveni, după dezbaterile care au avut loc în Camera preliminară.

În noiembrie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni au dispus trimiterea în judecată a patru persoane bănuite de delapidare, instigare la fals intelectual, uz de fals ori abuz în serviciu. Faptele s-ar fi petrecut din vara lui 2018 și până la începutul lui 2019 când cei patru inculpați, respectiv fostul primar al comunei Mihălăşeni, Gianin Loredan Buraga, fostul viceprimar Ilie Hrițcu, preotul Ionuț Adrian Botezatu și Laurențiu Ciprian Buraga, fratele fostului primar, ultimul angajat ca șofer în cadrul primăriei, s-ar fi deplasat de mai multe ori în Republica Moldova, cu autoturismul de serviciu.

Audiați în timpul anchetei, cei patru au susținut că deplasările ar fi avut loc în cadrul unor parteneriate cu autoritățile locale din țara vecină, însă nu au prezentat niciun document în acest sens. Prin urmare, procurorii au dispus trimiterea lor în judecată, presupusul prejudiciu fiind estimat la peste 700 de lei, aici fiind vorba de contravaloarea carburantului consumat pentru drumurile efectuate dus-întors pe ruta Mihălășeni – Republica Moldova.

Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Săveni, iar după dezbaterile din Camera preliminară judecătorii au decis, miercuri, pe 11 mai a.c., restituirea dosarului la parchet. Asta întrucât sesizarea instanţei ar fi fost nelegală. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Tribunal.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
12.7 °
9.4 °
88 %
1.6kmh
34 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...