vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTSute de botoșăneni prezenți în a doua zi de spectacole la Cornișa...

Sute de botoșăneni prezenți în a doua zi de spectacole la Cornișa (video)

Sute de botoșăneni au mers la Parcul de Agrement Cornișa pentru a se bucura de cea de a doua zi de spectacole organizate în cadrul festivalului. Până să urce artiștii pe scenă, zona de food a fost aglomerată de botoșăneni, aceștia dorind să încerce bunătățile prezentate de comercianți, în ciuda prețurilor piperate.

Prima care a urcat pe scenă în această seară a fost celebra artistă Oana Radu care a încântat publicul de toate vârstele cu piesele cântate de ea. Drept răsplată pentru show-ul făcut de Oana Radu, cei mai mici dintre fanii cântăreței s-au adunat într-o horă, au cântat și dansat.

După momentul Oanei Radu, a urcat pe scena amplasată de la Cornișa, Doddy, care la rândul său a câștigat inima publicului botoșănean prin atmosfera creată.

Apoi, de la ora 21.00, cea care a asigurat ca show-ul să fie în continuare unul de excepție a fost Raluka, care a susținut un program artistic cu muzică veche de petrecere.

Botoșănenii sunt așteptați și mâine seară, în ultima zi de festival, unde se vor bucura de alți artiști de renume, dar și piese de teatru. Aceștia nu trebuie să plătească pentru a viziona spectacolele pregătite de edili în colaborare cu Michail Lichiardopol şi Liviu Sorinel, impresar în cadrul Filarmonicii “George Enescu”.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
71 %
3.1kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...