joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTViaţă încheiată în ştreang

Viaţă încheiată în ştreang

Descoperire macabră într-un apartament din oraş. O femeia a fost găsită fără suflare, de către soţul ei, după ce şi-a pus capăt zilelor.

Descoperirea a fost făcută vineri după-amiază, când bărbatul s-a întors de la serviciu. Când a văzut că partenera nu l-a întâmpinat atunci când a intrat în casă acesta a început să o caute, însă a avut un şoc în momentul în care a intrat în dormitor. Femeia îşi confecţionase un ştreang, pe care l-a legat de tocul uşii de la balcon şi şi-a pus capăt zilelor.
Bărbatul a sunat disperat la serviciul 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanţă (SJA), însă nu s-a mai putut face nimic, decesul survenind cu mai mult timp înainte.
„Pacienta a fost găsită fără puls, respiraţii absente, midriază fixă bilateral şi lividităţi cadaverice şi rigiditate la nivelul membrelor inferioare. Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât constatarea decesului”, a precizat o asistentă din cadrul SJA Botoșani.

Cadrele medicale au anunţat ulterior poliţia, oamenii legii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea unei autopsii. Potrivit apropiaţilor, femeia suferea de mai mult timp de depresie şi era sub tratament, ea având o altă tentativă în trecut, când a încercat să îşi ia viaţa cu o supradoză de medicamente. Acum, însă, nimic nu dădea de bănuit gestul cumplit la care avea să recurgă, chiar cu o zi înainte discutând cu o soră de a ei, cu care a planificat o vacanţă la mare în această vară.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...