spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTConcursul pentru funcțiile de directori ai societății Eltrans a fost suspendat

Concursul pentru funcțiile de directori ai societății Eltrans a fost suspendat

Consiliul de administrație al societății Eltrans a decis supendarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct la societatea Eltrans. Simion Drelciuc, președinte CA, a declarat că s-a luat această hotărâre pe motiv că se așteaptă să se rezolve situația cu fosta selecție pentru consiliul de administrație, făcută în anul 2020, și care nu a fost finalizată. 

„Există în instanță trei dosare referitoare la acea selecție. Până se va pronunța la unul dintre procese o soluție finală am hotărât să suspendăm concursul”, a declarat Simion Drelciuc. Potrivit oficialului, procedura de concurs era în derulare, iar candidații au depus dosarele. Astfel, pentru funcția de director a depus candidatura actualul director Andrei Turcoman, iar pentru cea de director adjunct au depus dosare actualul director economic interimar Cătălin Pădurariu și fostul director economic al Eltrans, Gabriel Apotrosoaei.

Actualii directori, Andrei Turcoman și Cătălin Pădurariu, rămân cu contract de mandat provizoriu. Astfel, Turcoman rămâne în funcție încă șase luni, de la data de 9 mai 2022, iar directorul economic încă două luni, acesta fiind în funcție de 4 luni.

Simion Drelciuc a mai precizat faptul că în primul dosar din instanță ar urma o pronunțare în prima parte a lunii iunie. „Pentru a nu exista discuții și fel de fel de interpretări, am decis să suspendăm procedura”, a explicat Drelciuc.

Eltrans nu a avut Consiliu de Administraţie un an

În primăvara anului trecut a fost votat un CA provizoriu, însă hotărârile au fost atacate în instanţă de Prefectură. Aşa se face că timp de un an societatea de transport local nu a avut CA. În cele din urmă, în toamna anului trecut, a fost numit un CA provizoriu, cu voturile consilierilor PSD şi USR.

Prinși în luptele politice, cei din actuala conducere a primăriei, dar și cei din majoritatea formată în Consiliul local, care nu-i doreau pe liberali în CA de la Eltrans, au făcut însă o greșeală – nu au contestat în instanță rezultatele selecției făcute de Ewora, în termenul legal prevăzut de lege, adică şase luni. Abia pe 10 mai 2021 a fost introdusă acțiunea la Tribunal, solicitându-se suspendarea efectelor juridice ale Raportului, respectiv anularea Raportului cât și a întregii proceduri de selecție.

În timpul procesului de la Tribunal, atât reprezentanții Eltrans, cât și cei de la Ewora au prezentat în fața judecătorilor toate documentele întocmite. În acest fel, instanța a avut posibilitatea să analizeze și dacă au fost respectate procedurile, dar și termenele prevăzute de lege, iar la final acțiunea deschisă de primarul municipiului și Consiliul Local a fost respinsă. Instanţa s-a pronunţat pe 30 martie, însă primarul şi Consiliul Local pot să conteste decizia în termen de 30 de zile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...