vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTScandal cu acuze de plagiat la concursul pentru șefia Filarmonicii

Scandal cu acuze de plagiat la concursul pentru șefia Filarmonicii

Concursul pentru șefia Filarmonicii „George Enescu” din Botoşani stârnește un nou scandal. După ce procedura a fost reluată din cauza faptului că primul concurs a fost anulat, acum unul dintre candidaţi a fost eliminat pentru plagiat.

De această dată la concurs s-au înscris doi candidați. Este vorba despre dirijorul Cosmin Morariu și prim trompetistul Mirel Manea. În cursă a mai rămas, însă, doar Mirel Manea, după ce Cosmin Morariu a fost eliminat fiind acuzat că ar fi prezentat un proiect de management plagiat. Acesta ar fi prezentat proiectul de management cu care ar fi participat la concursul de la începutul anului violonistul Raul Chiș.

Anunţul eliminării a fost făcut de comisia de secretariat din cadrul Primăriei Botoşani. „Candidatul nemulțumit poate depune contestație asupra modului de respectare a procedurii de organizare și desfășurare a concursului, la Primăria municipiului Botoșani, la Serviciul de Resurse Umane, salarizare, camera 1, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a rezultatului concursului, respectiv până pe data de 31 mai, ora 14:30”, se arată în hotărârea postată pe site-ul primăriei.

„Voi merge mai departe în instanță”

Dirijorul Cosmin Morariu, originar din Reșița, a spus, însă, că nu este de acord cu decizia comisiei și că va depune o contestație.

„Voi urma toate căile legale. În primă fază voi utiliza contestația care-mi este permisă până pe 31 mai, luni cel mai probabil voi merge și voi depune contestație. În funcție de rezultat voi merge mai departe în instanță, mă voi consulta cu avocații pas cu pas. (…) Țin enorm la Filarmonica George Enescu, aici am debutat acum 23 de ani, foarte mulți colegi și prieteni m-au îndemnat să concurez pentru postul de director al instituției.

N-am să las o carieră întreagă și munca de atâția ani și a familiei mele, a părinților mei, care au fost muzicieni, să fie umbrită de nicio comisie de secretariat. Sunt convins că la Botoșani mai sunt încă oameni de bună credință, care țin la instituțiile de cultură care încă ne țin sănătoși la suflet și la cap în zilele astea. (…) Am senzația că cineva de acolo nu-și dorește cultură și vrea să coboare orașul sub mediocru”, a declarat Cosmin Morariu.

„Comisia și-a dat seama imediat că lucrarea este plagiată”

Prim trompetistul Mirel Manea a precizat faptul că dirijorul Cosmin Morariu s-ar fi prezentat la concurs cu lucrarea violonistului Raul Chiș.

„Am aflat că competitorul meu, Cosmin Morariu, a copiat practic lucrarea, proiectul de management, a lui Raul Chiș. Comisia și-a dat seama imediat că lucrarea este plagiată. Practic el a fost eliminat, după prima etapă a concursului. Deci, mai departe merg cei care au trecut de etapa proiectului. (…) Din cauza problemelor pe care le-a făcut cât a fost interimar Raul Chiș nu s-a mai putut înscrie și l-a adus pe prietenul lui, care e tot din Reșița și au făcut echipă . De acum urmează interviul”, a declarat Mirel Manea.

Reprezentanții Primăriei nu au dorit să comenteze situaţia.

Concurs anulat după o contestaţie

Mirel Manea
Mirel Manea

Acesta nu este, însă, primul scandal cu privire la șefia Filarmonicii. La începutul acestui an a mai fost organizat un concurs la care s-au înscris Mirel Manea și Raul Chiș. Atunci, iniţial a fost anunţat că postul a fost adjudecat de prim trompetistul Mirel Manea, însă ulterior reprezentanţii Primăriei Botoşani au revenit anunţând că procedura va fi reluată. Asta deoarece violonistul Raul Chiș, cel de-al doilea candidat pentru funcția de director, a depus o contestație, care a fost admisă ca fiind întemeiată.

Unele surse, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, au spus atunci că procedura a fost anulată deoarece unul dintre membrii comisiei de concurs a omis să apese pe butonul de înregistrare la proba de interviu. Având în vedere că, potrivit legii, este obligatoriu ca aceste proceduri să fie filmate, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, concursul trebuia reluat. La vreme respectivă nu a existat o confirmare oficială a acestui aspect, cei implicați în organizarea concursului având un comportament de angajați ai vreunui serviciu secret, nu ai primăriei Botoșani.

Raul Chiș

Nici Raul Chiș nu a dorit să spună public de ce a depus contestaţie.

Mirel Manea a declarat atunci că se va înscrie şi la cel de-al doilea concurs. La rândul său şi Raul Chiş a spus că se va înscrie din nou în cursa pentru şefia Filarmonicii. Acesta nu a mai făcut, însă, acest pas. Asta deoarece surse susțin că acesta ar fi fost implicat într-o serie de nereguli, pe perioada cât a asigurat interimatul Filarmonicii.

Fostul director al instituţiei a fost demis

Anul trecut, fostul director al Filarmonicii „George Enescu”, Mihai Sârbu, a fost demis după ce a obţinut la evaluare nota 6,75. Pentru a ocupa fotoliul de director acesta trebuia să obţină minim 7. În locul acestuia la conducere a fost numit, de către primarul Cosmin Andrei, cu titlu interimar Raul Chiş.

Mihai Sârbu a contestat rezultatul, însă nu a avut câştig de cauză.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...