vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTZiua olimpică marcată la Botoşani

Ziua olimpică marcată la Botoşani

La final de an şcolar, două colegii botoşănene au marcat Ziua Olimpică prin concursuri de șah, dans bachata și demonstrații de airsoft. Filiala judeţeană a Academiei Olimpice Române (AOR) s-a preocupat de asta, prin intermediul Elenei Alecsa, director al filialei şi profesor de educație fizică și sport la Colegiul Național „AT Laurian”, unul dintre cei mai fervenţi promotori ai olimpismului în judeţ.

Concursurile s-au desfăşurat în Colegiul Național „A. T. Laurian” şi Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, iar numărul mare de elevi participanţi, precum şi atmosfera din timpul concursurilor au arătat că acestea au fost pe placul tuturor participanţilor. Laurienii şi-au arborat steagul colegiului, pentru ca ulterior să se întreacă în şah, bachata şi airsoft, în timp ce dorohoienii de la Ghica şi-au demonstrat ascuţimea minţii prin intermediul concursului de şah online.

„Este esențial ca oamenii să fie empatici și corecți din toate punctele de vedere”

La succesul activităţilor au contribuit şi inspectorul şcolar Cristian – Marius Gherasim din partea Inspectoratului Școlar, profesorul Georgel Şlincu, directorul Colegiului Național „Grigore Ghica”, profesorul Silviu Păduraru – director adjunct, profesorul Marius Nistor – coordonatorul activității, asistat de către profesorii de Educație Fizică și Sport Răzvan Hîrtopeanu și Gabriel Cibotariu. Din partea Colegiului Național „A T Laurian” au participat directorii Ioan Onofrei şi Mihaela Prăjinariu, alături de alte cadre didactice şi nedidactice ale colegiului.

Activitatea de pe 2 Iunie,  când s-a sărbătorit Ziua Olimpică, a fost un adevărat prilej de a ne bucura de sport în cadrul familiar al școlii. Am învățat astăzi că sportul, pe lângă multele sale beneficii, este un mod de a trăi în comuniune, de a educa în ceea ce privește corectitudinea și fair-play-ul.

Consider că, în contextul socio-politic actual, este esențial ca oamenii să fie empatici și corecți din toate punctele de vedere, valori care sunt insuflate de practicarea sportului și care ne-au fost cultivate astăzi prin activitățile desfășurate”, a declarat Alexandra Antoce, elevă în clasa a IX-a C, Colegiul National “AT Laurian”.

„Acest turneu mi-a dat ocazia să identific elevi pe care nu-i cunoscusem înainte”

Nu numai elevii s-au declarat încântaţi de participarea la aceste activităţi.

Am dansat bachata pe melodia Kay One&Cristobal, un dans simplu, cu pași de bază, o formă de mișcare foarte plăcută și nu foarte solicitantă. Dansul este recomandat tinerilor pentru că îmbunătățește postura, creşte stima de sine, combate depresia și îi ajută să aibă o conexiune mai bună cu oamenii”, a spus Dana Filip, contabilă la Colegiul Național “AT Laurian”.

Ca o concluzie, nu pot să nu remarc ambianța plăcută conducere-profesor-elev, spiritul de competiție. Acest turneu mi-a dat ocazia să identific elevi pe care, să fiu sinceră, nu-i cunoscusem înainte. Această activitate creează premisa formării unei echipe de șah competitive pentru viitoarele concursuri școlare, a declarat Elena Alecsa. Cadrul didactic a oferit, din partea Academiei Olimpice Române, medalii, tricouri, diplome, ochelari, brelocuri, buletine informative, pixuri si pliante.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
71 %
3.1kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...