vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTExpoziție de artă cu lucrări ale artistului armean Ovidiu Panighianț

Expoziție de artă cu lucrări ale artistului armean Ovidiu Panighianț

Muzeul Județean Botoșani invită iubitorii de artă în perioada 16 – 30 octombrie, să vizioneze, în spațiul Colecției de Artă, expoziția intitulată ,,Pescarul de vise”. Vor fi expuse lucrări ale artistului de origine armeană Ovidiu Panighianț. Evenimentul este organizat cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, Filiala Botoșani.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 11. Lucrările artistului vor fi prezentate de către criticul de artă Marius Tița (redactor șef la Radio Romania Internațional).
Născut la 15 decembrie 1961, în București, acesta a urmat Universitatea de Arte București, secția grafică, la clasa profesorilor Mircia Dumitrescu și Dan Ion Erceanu, absolvind studiile în 1997. În 1994 obține bursa „TEMPUS“ la Bath, în Anglia, la specializarea: calculatoare, video, foto, serigrafie.
Între 1997 – 1998 a fost grafician la Biblioteca Naţională a României, lucrând apoi, în perioada 1999 -2002, ca ilustrator și graphic-designer la revista „Plai cu Boi“ (director Mircea Dinescu) și Art director la revista „Musical Report“.
Între 2003 – 2010 a fost art-director, ilustrator, caricaturist și graphic-designer al revistelor „Aspirina săracului“ şi „Plai cu Boi“.
În perioada 2007 – 2009 a fost și designer de decorațiuni interioare și vitralii la SUPER FABER INDUSTRY.
Din 2009 până în prezent este graphic designer, ilustrator și umorist la site-ul de umor www.timesnewroman.ro.
Începând din 2013 a participat la numeroase expoziții de grup, în țară (București, Iași) și străinătate (Veneția – Salonul de caricatură, 2002 și New York, 2019). În 2000 are prima ,,personală” la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici din Tg. Mureș, urmată de altele deschise în București, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, ultima fiind expoziția din 2022, de la Galeria Rotenberg & Uzunov, București.

Artist cu numeroase participări la tabere de creație

A participat în tabere de creație la: Lăzarea, Călușeri, Sângeorgiu de Mureș, Sovata și Aiud.
Are lucrări de grafică și pictură în colecția Muzeului Municipal din Tg. Mureș și în colecţii particulare din România, Germania, Norvegia, Canada, Fran]a, Anglia și S.U.A. A realizat numeroase lucrări de grafică publicitară: coperţi de C.D.-uri și casete audio, coperți și ilustrații de carte, reviste, afişe, pliante, cataloage de pictură şi turism, reclame, benzi desenate, animaţie.
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...