vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTPrimul bebeluș născut la Botoșani în 2023 este un băiețel

Primul bebeluș născut la Botoșani în 2023 este un băiețel

Primul bebeluș născut în 2023 fost un băiețel, la fel ca anul trecut.

Acesta a venit pe lume la ora 04:15, pe cale naturală. Băiețelul a avut greutatea de 2780 de grame la naștere și este al doilea copil al unei familii din Hilișeu Horia. Din fericire, după evaluările inițiale și monitorizarea în salonul de reanimare neonatală, băiețelul este cu evoluție bună și va continua îngrijirea în salonul de rooming in cu mama.

Conform credinței populare, copiii născuți în prima zi a anului sunt marcați de cifra unu. Din acest motiv, există credința, că vor avea o voință puternică, vor fi originali, vor fi atrași mereu de începuturi, independenți, creativi, dinamici, dornici de afirmare și câștig.

Mai mult, vor avea calități de lider, ambiție, dorință de perfecțiune. Unu reprezintă noul, începutul, pionieratul, dar reprezintă și egoismul, încăpățânarea, aroganța, pasivitatea, agresivitatea.

Se spune că bebelușii născuți în prima zi din An vor avea mai mult noroc decat cei din jurul lor. Familia unui copil născut în Noul An va avea succes în anul respectiv.
Micutii nascuti de Revelion nu vor fi afectati de niciun element malefic si vor fi feriti de inec.
 Nazdravanii se vor transforma in adulti fertili, potrivit credinței populare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...