sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTUcigașul fetei de 14 ani a fost reținut 24 de ore (video)

Ucigașul fetei de 14 ani a fost reținut 24 de ore (video)

Tânărul care a înjunghiat o copilă de 25 de ori cu un cuțit a fost reținut. Ucigașul, în vârstă de 20 de ani, a ajuns în arestul Poliției sâmbătă noapte.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Tânărul, originar din Guranda, a lovit cu cuțitul fără milă, trupul fetei fiind atins de 25 de ori de lama acestuia. Incidentul a avut loc în plină stradă, la amiază, aproape de centrul Trușeștiului. Fata era la urat, împreună cu fratele ei, iar la un moment dat s-a întâlnit cu ucigașul pe un pod. După un scurt schimb de replici, acesta a fost nemulțumit că fata refuza să fie iubita lui. Tânărul a scos un cuțit și a înjunghiat-o pe tânără în zona gâtului, a abdomenului și brațelor. Din păcate, cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru fată. Loviturile primite, în special cele de la gât și față, i-au fost fatale.

Ulterior, acesta s-a făcut nevăzut, fiind găsit de mascați în gara din Trușești.

Băiatul a fost dus în fața anchetatorilor, iar după câteva ore de audieri s-a decis reținerea lui pentru 24 de ore, sub acuzația de omor. Acesta urmează să fie prezentat duminică, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...