duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTLacrimi de fericire. Alexia a ajuns în sânul familiei în uralele prietenilor...

Lacrimi de fericire. Alexia a ajuns în sânul familiei în uralele prietenilor și rudelor (video)

Alexia, fata căreia i-au fost amputate braţele după cumplitul accident de autocar de la Paşcani, a ajuns acasă. Cu lacrimi de fericire, Alexia a petrecut Anul Nou alături de familie.

“Am o stare de liniște. Mult mai bine decât a fost la spital. Dar și acolo a fost plăcut. Atmosfera a fost făcută frumos cu ajutorul doctorilor. Mă simt fericită. Este foarte plăcut. Mă emoționez să-i văd pe toți. Am simțit bucurie când am venit acasă”, a spus emoționată Alexia.

Părinții, fratele și bunicii Alexiei, au așteptat-o cu emoție acasă pentru a petrece sărbătorile.

„Eu cu Alexia de fiecare dată am fost Fericiți. Și pe drum și la spital. Tata se mai emoționa. Am așteptat momentul ăsta”, a declarat Eric, fratele Alexiei.

Operație în premieră la nivel european

Cadrele medicale au anunţat un lucru în premieră, la externarea fetei care a uimit o ţară întreagă. Operaţia la care a fost supusă Alexia este o PREMIERĂ la nivel european şi doar a doua în lume. După un număr de 7 intervenţii chirurgicale, cumulând mai bine de 50 de ore, echipa noastră a realizat singura replantare bilaterală de braţe raportată la nivelul Europei vreodată, si a doua din lume”, a comunicat medicul Sidonia Susanu, care a condus echipa de operaţie. Alături de aceasta, din echipa operatorie au făcut parte Dr Mara Popescu, Dr Daniela Botez, Dr Bogdan Caba, Dr lannis Gardikiotis, Dr Roxana Cretu, Dr Romica Rusu, Dr Andrei Ivan, Dr Lavinia lonescu, Dr Veaceslav Cuciuc, Dr Tudor Ciobanu, Dr Dana Horobet şi Dr Mimi Fermesanu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...