sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAdvertorialGelu Graur alături de tinerii talentaţi

Gelu Graur alături de tinerii talentaţi

Botoşaniul a dat în mod constant oameni de valoare României şi lumii. Aceasta constantă a fost opera unor mentori, pionieri de multe ori anonimi, a căror muncă nu a fost cunoscută sau discutată. Astfel, puţini sunt cei care ştiu că, în prezent, Botoşaniul are o generaţie de voci tinere care a impresionat juriile şi scenele din toată ţara. Aceşti tineri ambasadori ai modestiei, datorită cărora numele oraşului răsună frumos pe alte meleaguri, nu beneficiază de niciun ajutor financiar din partea nimănui.

Părinţii sunt singurii care îşi susţin copiii, deşi rezultatele sunt ale unui oraş întreg. Acest paradox l-a determinat pe botoşăneanul Gelu Graur să dedice o parte a timpului său pentru a descoperi, antrena şi îndruma tinerii pe drumul muzical al scenei. În colaborare cu Oana Puşcaşu, profesor de canto al clubului Cheia Sol, Gelu Graur a ales să îşi ajute oraşul natal prin a-i promova valorile muzicale.

„Ştiu că pot transmite din experienţa mea celor care vor să cânte sau să înveţe armoniile unei chitare. Am urcat pe scena de la Vocea României fără ajutor şi mi-a fost greu. Dacă pot şlefui o voce, atitudinea sau prezenţa scenică ale unui tânăr, de ce să nu îl ajut?”

Gelu Graur, în prezent consilier juridic, a colaborat cu nume artistice mari precum Cargo, Timpuri Noi, Fără Zahăr, Smiley, White Mahala, Filarmonica de Stat „George Enescu” Botoşani, având şi reinterpretări alături de Iustina Irimia, Oana Tăbultoc şi Virgil Prispian, toţi botoşăneni. „Botoşani, acasă” este una dintre melodiile compuse de artistul care se declară „legat iremediabil de oraşul meu”!

Fostul concurent la Vocea României promite să organizeze şedinţele de vocal/guitar coaching în funcţie de personalitatea şi aptitudinile fiecărui cursant. Cei care îşi doresc să îşi testeze calităţile muzicale sau să-şi dezvolte talentul îl pot contacta pe Gelu la numărul de telefon 0751.177.630.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...