duminică, aprilie 2, 2023
AcasăLocalAccident grav într-o intersecţie problemă. Patru persoane au fost rănite

Accident grav într-o intersecţie problemă. Patru persoane au fost rănite

Şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident grav. Incidentul a avut loc joi după-amiază, într-o intersecţie problemă din oraş.

Două autoturisme s-au izbit violent la intersecţia străzilor Petru Rareş cu Armeană, în apropiere de Şcoala Numărul 1. Un autoturism marca Toyota, care circula pe strada Armeană nu a oprit la semnalul STOP şi a lovit un autoturism Opel, care circula pe drumul cu prioritate, dinspre Calea Națională spre Penitenciar. Impactul a fost unul violent, unul dintre autoturisme fiind proiectat într-un stâlp de beton. La faţa locului au fost solicitate mai multe ambulanţe, dar şi pompierii. „Din primele informaţii este vorba despre patru persoane rănite, toate conştiente. Au fost direcţionate mai multe echipaje medicale, inclusiv ambulanţa SMURD cu medic. După ce victimele vor fi evaluate şi stablizate se va decide conduita terapeutică pentru fiecare dintre ele, la faţa locului”, a precizat doctorul Nicuşor Curteanu, purtător de cuvânt al SJA Botoşani.

La locul accidentului au ajuns şi mai multe echipaje de poliţie pentru a dirija trafcul în zonă. De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Urmează ca oamenii legii să stabilească cu exactitate cauza producerii accidentului.

Zona este una extrem de expusă accidentelor rutiere. Aproape săptămânal au loc tamponări, însă şi evenimente mai grave, din care rezultă victime.

Ambele autoturisme au fost atât de avariate încât a fost nevoie ca acestea să fie ridicate pe o platformă aparţinând SOS Savencu şi transportate la sediul poliţiei pentru a fi expertizate.

Foto: Guluţă Mihaiela

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
10.9 °
8.9 °
92 %
2.7kmh
100 %
sâm
10 °
Dum
14 °
lun
9 °
mar
2 °
mie
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încep să fie prea populare trotinetele astea. Ori o fi serviciul de pază.

EDITORIAL

Faptul că nicio funcție de conducere din instituțiile statului român nu se ocupă decât cu pedigri politic este una din principalele cauze care duc...

EPIGRAMA ZILEI

Nu e nicicum uns de zei Ci cu multă alifie Pentru că bani frumușei Face când … nu scrie! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...