sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTArsenal de arme albe descoperit la cuplul bănuit de șantaj și proxenetism

Arsenal de arme albe descoperit la cuplul bănuit de șantaj și proxenetism

Perchezițiile organizate de polițiști în cazul cuplului bănuit de șantaj și proxenetism au dus la confiscarea unui arsenal de arme albe.

Astfel, pe lângă pistolul găsit în locuința acestora, anchetatorii au mai ridicat un briceag, o pereche de cătușe, un box, dar și câteva tuburi cu gaz, cel mai probabil pentru armă, dar și câteva bile. Polițiștii urmează să analizeze pistolul (n.r. – care pare să fie pentru airsoft) pentru i se stabili categoria, dar și dacă este funcțional sau nu.

La data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, din municipiul Botoșani, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj, proxenetism și lovire sau alte violențe.

Din cercetări, a reieșit faptul că din luna noiembrie 2022 și până în prezent, un tânăr, de 31 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către concubina sa, de 25 de ani și ar fi beneficiat de foloase materiale de pe urma acestei activități.

De asemenea, cei doi, ar fi șantajat și agresat un bărbat, de 48 de ani, în momentul în care au existat neînțelegeri între aceștia, privind serviciile pe care le oferea femeia.

La data de 20 martie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanelor bănuite de comiterea faptelor, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care interesează cauza, printre care bani, o armă și o substanță vegetală, susceptibilă a fi marijuana.

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Totodată, în urma activităților desfășurate, 20 de persoane au fost conduse la sediul poliției cu mandate de aducere.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...