vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTBaloane ridicate spre cer pentru copiii cu autism (video)

Baloane ridicate spre cer pentru copiii cu autism (video)

Duminică seară Botoșaniul a fost iluminat albastru, culoare care reprezintă la nivel internațional persoanele cu autism. Clădirile Primăriei, Prefecturii și CJ au fost iluminate în această nuanţă, iar 100 de baloane au fost înălțate spre cer.

Rude, aropiați, dar și străini, au fost prezenţi duminică seară în Piața Revoluției alături de persoanele cu autism. Au venit în semn de solidaritate și pentru a le transmite un gând bun sau o îmbrățișare.

Îmbrăcați în albastru, membrii Asociației Părinților cu Copii cu Autism au transmis gândurile și speranțele lor pentru o societate incluzivă. Mai mult, aceştia organizează luni, 3 aprilie, Ziua Porţilor Deschise. “Pe 3 aprilie, vă așteptăm cu Porțile Deschise la sediul asociației din strada Ion Pillat nr. 28 pentru a ne cunoaște mai bine! Copiii cu autism vor fi la terapie, iar bucuria noastră este de a ne trece pragul! Fie că ești părinte de copil tipic sau atipic, student sau viitor terapeut, cadru didactic, persoană din domeniul public sau privat, te invităm să petreci măcar 15 minute alături de noi, să vezi cum lucrează un copil cu autism, care sunt dificultățile cu care se confruntă, să interacționezi cu el și să afli mai multe despre cum l-ai putea ajuta în viitor să se integreze mai bine în comunitate! Împreună Susținem recuperarea și integrarea persoanelor cu autism în comunitate!”, a spus Maricica Maftean, președinta consiliului director al Asociației.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...