spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTColoană de zeci de maşini la ieşirea din oraş după interdicţia de...

Coloană de zeci de maşini la ieşirea din oraş după interdicţia de circulaţie

Măsura drastică luată de autorităţi a şi fost pusă în aplicare. Astfel, ieşirile din oraş, care încă mai erau circulabile, au fost închise şi ele traficului. 

Unii dintre cei surprinşi în trafic au fost revoltaţi de măsura luată, dar şi de organizarea celor care o impun. La ieşirea spre Suceava, de exemplu, blocajul s-a făcut la sensul giratoriu de la Dedeman. S-a format, însă, o coloană de peste 30 de autoturisme. Şoferii nici nu întorceau în giratoriu, să revină în oraş, nici nu înaintau. Însă unii dintre cei din coloană locuiesc în zonă, fie la Hudum, fie în cartierul rezidenţial Green Hills.

„Nu ştiu ce inteligenţă supremă a luat această decizie, să o comunice la 21 şi să aibă efect de la 21:30. Şi mai ales cei de la Poliţie, mai mult încurcă. Nu comunică nimic nimănui, şoferii au rămas blocaţi în coloană şi unii încearcă să ajungă acasă, la 100 de metri după sensul giratoriu. Eu vreau să ajung acasă şi nu am cum”, a spus unul dintre şoferii prinşi în coloană.

La mai bine de o oră după institirea interdicţiei de circulaţe pe drumurile din judeţ, autorităţile au trimis şi un nou mesaj de tip Ro-Alert.

Filtre la ieşirile din oraş

Urmare a instituirii Codului Roșu de viscol și ninsori abundente, la ora 20.30, prefectul județului, Sorin Cornilă, a convocat, din nou membrii Comitetului Județean pentru Situații Urgență Botoșani într-o ședință extraordinară pentru a lua deciziile care se impun în vederea gestionarii cu operativitate a situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteo extreme.

Pentru evitarea unor evenimente nedorite, s-a decis instituirea de filtre formate din polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră la ieșirile din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani, Flămânzi, Săveni, Bucecea și Ștefănești și restricționarea circulației pentru toate categoriile de autovehicule.

Decizia a fost luată pentru protejarea vieții cetățenilor, care ar putea rămâne blocați pe drum, în propriile autovehicule.

Măsura se aplică și mijloacelor de transport persoane, astfel că plecarea din autogări a autovehiculelor este interzisă pe perioada restricțiilor instituite.

Decizia este valabilă până când condițiile meteo vor permite ridicarea restricțiilor.

Populația județului Botoșani va fi avertizată și prin mesaje RoAlert cu privire la restricțiile de circulație.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...