duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTȘefii instituțiilor de ordine publică convocați la prefectură. Vezi pentru ce

Șefii instituțiilor de ordine publică convocați la prefectură. Vezi pentru ce

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a organizat, marți la sediul Instituției Prefectului Județul Botoșani, în sala Ștefan Luchian, o ședință tehnică.

La aceasta au participat Inspectorul Șef al Inspectoratului de Poliție Județean, comisarul șef Toader Buliga, Inspectorul Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, colonelul Cristian Boariu, Șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, comisarul șef Valeriu Harabulă, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al județului Botoșani, colonelul Dan Decebal Muraru.

În cadrul ședinței s-au analizat măsurile și acțiunile care urmează a fi desfășurate în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor Pascale pe raza județului Botoșani.
Toate misiunile din aceste zile se vor desfășura sub o coordonare integrată în baza planului de măsuri aprobat la nivel județean.

„Botoșănenii trebuie să fie în siguranță, de aceea noi trebuie să dispunem toate măsurile de prevenire necesare. Polițiștii și jandarmii botoșăneni vor fi pe străzi și vor patrula în zonele aglomerate, pentru a limita situațiile de risc, pompierii vor fi și ei la datorie, polițiștii de frontieră vor acționa pe linia de competență, vor fi dispuse suplimentări de efective.

Toate măsurile vizează acțiuni preventive, dar vor fi și dispozitive capabile să intervină prompt pentru gestionare unor situații de urgență. Totodată, specialiștii C.P.E.C.A. Botoșani vor desfășura activități de informare şi conștientizare privind efectele și riscurile consumului de alcool și droguri, precum și de promovare a unor modalităţi sănătoase de petrecere a timpului liber” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
6.7 ° C
8.8 °
6.7 °
80 %
2kmh
69 %
D
7 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...