sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Casa Urșianu Fischer

ORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Casa Urșianu Fischer

Casa Urșianu Fischer, una dintre cele mai frumoase case ale Botoşanilor, este situată pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, la nr. 52, şi a fost ridicată în jurul anului 1890 de fraţii Ioan şi George Miclescu, proprietari ai moşiei Călineşti.

Aceştia foloseau locuinţa mai ales iarna, atunci când aveau prilejul să participe la diverse acţiuni culturale alături de elita judeţului. Construcţia se află pe lista monumentelor istorice ale oraşului sub numele de Casa Urșianu Fischer.

„Folosită sporadic, această locuinţă a fost închiriată în anul 1903 Prefecturii judeţului pentru a servi ca sediu Tribunalului Judeţean. Contractul s-a încheiat pe timp de trei ani, între 1903 şi 1906”, preciza Gheorghe Median, muzeograf.

„Este într-adevăr una dintre frumoasele case ale Botoşanilor”

Din 1906, casa a fost vândută căpitanului Gheorghe Ursian, care avea să devină în 1911 prefect al judeţului.

„Clădirea a intrat în administrarea sistemului sanitar, cea care i-a şi asigurat o primă refacere, dar aşa cum arată casa astăzi şi pe cât de importantă este ar merita să fie restaurată după normele care se practică acum, pentru că este într-adevăr una dintre frumoasele case ale Botoşanilor. Mai mult, este una dintre puţinele care are şi gospodărie anexă, aşa cum aveau casele boiereşti ale epocii”, a explicat Gheorghe Median.

În 2022, primarul Cosmin Andrei declara că a solicitat Ministerului Sănătăţii ca primăria să primească în proprietate fostul sediu al Casei de Asigurări de Sănătate. Încă din mai 2017, de când era viceprimar, Cosmin Andrei anunţa că a făcut demersuri, împreună cu deputatul Tamara Ciofu, pentru ca primăria să preia de la Minister fostul sediu al Casei de Asigurări de Sănătate şi fostul sediu al Direcţiei de Sănătate Publică. Anii au trecut şi demersurile edilului nu au avut finalitatea dorită. Prin 2018, conducerea Ministerului Sănătăţii a răspuns că cele două clădiri sunt folosite de către DSP şi CAS. Rămâne de văzut dacă municipalitatea va obţine fostul sediu al CAS. imobilul este monument istoric, dar a fost lăsat în paragină din anul 2008. Motivul este acela că imobilul a fost invadat de o ciupercă extrem de periculoasă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
49 %
0.5kmh
100 %
sâm
13 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...