spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTEpidemia de greve ajunge şi în spitale

Epidemia de greve ajunge şi în spitale

România s-ar putea confrunta cu greve suprapuse, dacă guvernul nu va majora salariile. Am putea avea greve japoneze în spitale, începând chiar de azi, după greva profesorilor. Astfel, angajații din Sănătate au anunţat că fac grevă japoneză astăzi, iar de pe 15 iunie intră în grevă de avertisment.

Dacă Executivul nu va rezolva revendicările, de la 1 iulie va fi grevă generală, pe durata căreia vor fi asigurate strict urgențele medicale.
După primele negocieri purtate la Guvern, s-a promis creșterea salariilor la nivelul anului 2022 pentru mai multe categorii de angajaţi din Sănătate, plata voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat și deblocarea a 14.000 de posturi.

Sindicaliștii din sănătate cer demisia lui Budăi

De asemenea, sindicaliştii din sănătate cer demisia ministrului Muncii, Marius Budăi, în scandalul grevelor suprapuse.
Şi liderii CNS Cartel ALFA cer demiterea Ministrului Muncii și intrarea într-un dialog social real și responsabil.
„Ministrul Muncii interpretează într-un mod personal și dictatorial dialogul social. El invită la discuții anumiți parteneri sociali, după criterii care nu se regăsesc în nicio lege a dialogului social. Proiecte de legi extrem de importante, cuprinse în PNRR – reforma pensiilor speciale, legea salarizării și reforma sistemului public de pensii, au fost elaborate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali. Lipsa de transparență, modul în care clasa politică ține cu dinții de privilegii aberante și sfidătoare, precum pensiile speciale ale aleșilor, ratarea termenelor din PNRR, dar și semnalele negative transmise de Bruxelles, arată clar incompetența guvernului în gestionarea procesului de revenire din criză”, spun liderii Cartel Alfa.

Şi asistenţa socială vrea salarii mai mari

Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului FNS „Pro.Asist” atrage atenţia, într-o scrisoare deschisă trimisă Ministerului Muncii, că va demara acţiuni sindicale în cazul în care problemele cu care se confruntă nu-şi vor găsi soluţionarea.
Sindicaliştii din asistenţă socială solicită, printre altele, aplicarea Legii 153/2017 în integralitatea ei pentru toţi salariaţii din sistem şi aplicarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la valoarea salariului de bază din anul 2023.

Pe lista de revendicări se mai află exceptarea salariaţilor din sistemul de asistenţă socială cu privire la includerea indemnizaţiei de hrană în procentul de 30% pe ordonator principal de credite.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...