duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTEveniment dedicat mamelor organizat la o parohie din Piatra Neamț

Eveniment dedicat mamelor organizat la o parohie din Piatra Neamț

Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează la Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim și Ana” – Măreței III din Piatra Neamț evenimentul „Cu dragoste pentru mame”.

În cadrul proiectului, zece mame care provin din județele Iași, Botoșani și Neamț, înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, se bucură de o zi dedicată doar lor, fiind invitate de alte zece mame gazdă. Lor le este dedicată o zi de duminică, ca semn de apreciere pentru efortul depus în educarea copiilor și pentru contribuția pe care o aduc în societate.

În acest an au mai avut loc întâlniri ale mamelor la Parohia „Sfântul Vasile” din Iași și la Parohia „Sfântul Ilie” din Dorohoi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...