miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalBotoșaniul găzduiește singurul muzeu din România dedicat oii

Botoșaniul găzduiește singurul muzeu din România dedicat oii

Botoșaniul găzduiește singurul muzeu din România dedicat oii. Este vorba despre muzeul rasei karakul de Botoșani, situat în incinta Stațiunii de Cercetare- Dezvoltare pentru creșterea Ovinelor și Caprinelor ,,Popăuți”.

Oaia karakul este mândria fermierilor din județul Botoșani. Această specie a ajuns să fie premiată international pentru pielicele sale, varianta brumărie, numită „astrahan” a fost, de altfel și preferata fostului dictator Nicolae Ceaușescu, scrie Adevărul.

Cercetătorii stațiunii lucrează în continuare la noi variante de culoare. Tocmai datorită faimei sale la nivel international, șefii de la Stațiunea de Cercetare Popăuți au decis realizarea și deschiderea unui muzeu dedicat rasei karakul de Botoșani.

Inițial, exponatele legate de rasă, dar și de istoricul său erau depozitate într-o clădire veche, improprie. Anul trecut, a fost deschis însă noul muzeu, într-o altă clădire cu spații de expunere moderne și cu un nou concept. În muzeu, există și o zonă didactică unde inclusiv copiii pot învăța despre creșterea oilor, despre rasă și evident istoricul karakul de Botoșani. Sunt expuse pielicele cu toate variantele de culoare, iar intrarea este gratuită.

Istoria rasei karakul

Rasa karakul de Botoșani este o specie de oaie unicat în Uniunea Europeană, creată genetic în perioada 1948- 1999 la Stațiunea de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor Popăuți, iar în anul 1987 a fost omologată. Rasă este rezultatul încrucișărilor controlate dintre berbecul karakul din bazinul Buhara, o zonă care cuprinde astăzi teritorii din Turkmenistan și Kazahstan, și femela țurcană brumărie sau neagră, o rasă specifică nordului Moldovei. A rezultat o specie renumită pentru pielicele sale deosebit de frumoase, dar și pentru carnea sa, mai ales în țările arabe.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
51 %
1.7kmh
75 %
mie
22 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...