sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocalZeci de locuințe încălzite cu lemne asigurate de municipalitatea botoșăneană

Zeci de locuințe încălzite cu lemne asigurate de municipalitatea botoșăneană

Zeci de familii de botoșăneni au primit de la municipalitate ajutoare constând în lemne pentru foc. Acestea provin din rezerva constituită în urma toaletărilor și tăierilor de arbori din municipiul Botoșani şi vor încălzi locuințele a 36 de familii.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cererile au fost primite la sediul Direcției de Asistență Socială, aflat pe strada Săvenilor nr. 12, acordarea ajutorului făcându-se numai după verificarea prin anchetă socială a celor declarate de solicitanți, la depunerea cererii. Lemnele au fost transportate la domiciliul solicitanților de către muncitorii de la Direcția de Servicii Publice. Această direcție are în administrare cantitatea de lemne rezultată din tăieri și toaletări.

Condiții de acordare a ajutorului

La acordarea lemnelor de foc au prioritate familiile cu copii și persoanele vârstnice. Cei care solicită lemne pentru foc trebuie să aibă în locuință o singură sursă de încălzire pe bază de lemne, să aibă doar o locuință și să nu dețină bunuri cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Venitul net lunar pe membru de familie nu trebuie să depășească 1.386 de lei, respectiv 2.053 de lei, în cazul persoanei singure. Pentru fiecare solicitant se asigură 1,5 metri cubi de lemne, în limita stocului disponibil, fiind posibilă și asigurarea a celei de a doua tranșe de lemne.

„Colegii de la DSP au transmis că mai au în depozit 100 de metri cubi, deci suntem în măsură să onorăm și alte cereri”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

În sezonul rece 2022 – 2023 au primit lemne pentru foc 108 de familii din municipiul Botoșani, cantitatea asigurată de municipalitate totalizând 161,9 metri cubi.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...