spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocalRecomandări din partea jandarmilor pentru spectatorii de pe Municipal

Recomandări din partea jandarmilor pentru spectatorii de pe Municipal

Astăzi, 6 decembrie, începând cu ora 19:00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică pe Stadionul municipal Botoșani, la meciul de fotbal din cadrul Cupei României dintre echipele F.C. Botoșani și F.C. Universitatea Cluj.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, jandarmii botoșăneni, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și în cooperare cu efective de poliție și pompieri, vor acționa pentru prevenirea apariției unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.
Pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligați să se supună efectuării controlului corporal preventiv şi al bagajelor, la solicitarea forţele de ordine.

Având în vedere că accesul pe stadion se va face începând cu ora 17:00, recomandăm spectatorilor să se prezinte din timp la porțile de acces, pentru a fi evitată aglomerația în zona acestora.

De asemenea, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, spectatorilor le este interzis:
a) să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
b) să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
c) să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
d) să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
e) să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
f) să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
Reamintim suporterilor că este interzis accesul în incinta stadionului cu artificii, petarde, materiale explozive, substanțe toxice, iritant lacrimogene ori paralizante, corpuri contondente ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...