spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocalProiect pentru copiii marginalizați din municipiu. Elevii au fost premiați în cadrul...

Proiect pentru copiii marginalizați din municipiu. Elevii au fost premiați în cadrul ,,Festivalului reușitei școlare”

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani a implementat un proiect cofinanțat din fonduri europene pentru copiii din comunitățile marginalizate ale municipiului Botoșani. Pentru a încununa realizările din cadrul acestui proiect, elevii, părinții și profesorii implicați au avut parte de ,,Festivalul reușitei școlare”.

În perioada ianuarie-decembrie 2023, 100 de copii au participat la două cursuri aptitudinale dintre cele zece oferite în cadrul proiectului, respectiv arte plastice, actorie, dans modern, canto muzică ușoară sau populară, acordeon, jurnalism și comunicare, gastronomie, tenis sau fotbal, fiind selectați pe baza profilului aptitudinal. La finalul cursurilor au fost organizate 10 evenimente de prezentare a rezultatelor, intitulate ”Talent show”. În timpul verii, elevii împreună cu experții implementare, au participat la o tabără școlară organizată la Sâmbăta de Sus, în județul Brașov, vizitând locuri frumoase și participând la activități specifice, culturale, artistice, sportive și de recreere.

Elevi premiați în cadrul ,,Festivalului reușitei școlare”

În cadrul evenimentului intitulat sugestiv ,,Festivalul reușitei școlare”, la care au participat aproximativ 250 de persoane, toți elevii au fost premiați, în prezența părinților și a profesorilor. Elevii au primit diploma de participare la proiect, albumul personalizat cu fotografii de la activitățile proiectului, carnețel, pix, memory-stick.

Povestea proiectului a fost recreată interactiv, împreună cu participanții la festival și mii de fotografii au fost expuse în cadrul unor filme de prezentare a activităților grupului țintă. Micii jurnaliști au realizat un interviu maraton și au promovat ziarul copiilor Noi+E2N2, care conține o multitudine de articole, pe care le parcurgeți la adresa https://noie2n2.ro/. Elevii au reușit să se remarce și au oferit spectatorilor – elevi, părinți, profesori, adevărate momente de bucurie, munca lor fiind încununată de succes și de aplauze binemeritate.

Proiectul s-a adresat școlilor în care învață copiii din grupul țintă, respectiv Școala Gimnazială ”Elena Rareș”, Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială Nr. 11, Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, Școala Gimnazială Nr. 12, Școala Gimnazială Nr. 2 și Liceul de artă ”Ștefan Luchian”, menționate în ordinea descrescătoare a numărului de elevi participanți la proiect.

La Conferința de închidere a proiectului au participat reprezentanții beneficiarilor, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, respectiv echipa de conducere, inspectorul școlar general, profesorul Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspectorul școlar general adjunct, profesorul Cristina Maria Bălăucă și inspectorul școlar general adjunct, profesorul Ciprian Manolache, precum și inspectorul pentru educație permanentă și activități extrașcolare, profesorul Gina Florentina Zală. La eveniment au fost prezente și oficialități ale județului, prefectul Sorin Cornilă, primarul municipiului, Cosmin Andrei și deputatul Costel Șoptică.

,,Educația și normalitatea sunt la putere!”

Conferința de închidere a proiectului a constituit și prilejul analizei rezultatelor obținute și de conturare a unor idei pentru proiectele viitoare, având în vedere concluziile exprimate de participanți.

,,Proiectul și-a atins astfel obiectivul de a valoriza potențialului intelectual, cultural și artistic al elevilor, orientarea și consilierea lor pentru integrare socio-profesională, conștientizarea emoțiilor, problemelor și riscurilor, precum și a stereotipurilor și prejudecăților care le sunt asociate, astfel încât toate aceste riscuri să se diminueze, să crească imaginea și stima de sine, precum și gradul de interacțiune și de toleranță interetnică, pentru promovarea interculturalității și diversității, având în permanență sprijinul profesorilor și a întregii echipe de implementare, cărora le mulțumim. Ne bucurăm că ”Educația și normalitatea sunt la putere!”, a mai spus Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general al ISJ Botoșani.

Două dintre firmele colaboratoare s-au angajat să asigure sustenabilitatea proiectului pentru următoarele șase luni și astfel, câțiva copii au șansa să continue gratuit cursurile de tenis, fotbal și jurnalism, până la finalul anului școlar, în iunie anul viitor.

Proiect implementat pentru reducerea numărului de comunități marginalizate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a implementat proiectul POCU cu titlul  ”Educație, egalitate, nediscriminare, normalitate” (E2N2), cod SMIS 153321, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară-Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Apel POCU/717/5/1/Reducerea numărului de comunități marginalizate (romă și non-romă) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității romă, prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC cu valoarea de 3808186,50 lei, în perioada 15 septembrie 2022-31 decembrie 2023.

Obiectivul general a fost reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune sociala în ZUM (zonă urbană marginalizată), prin dezvoltarea personală, dezvoltarea competențelor cognitive și culturale, cultivarea de valori și atitudini pentru creșterea performanțelor școlare, prin organizarea de activități de învățare formale și nonformale pentru 100 de elevi și 100 de părinți din teritoriul SDL (ZUM 1, ZUM 2 si ZUF) din municipiul Botoșani, complementare activităților didactice, pe o perioadă de 16 luni.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...