luni, februarie 17, 2025
AcasăLocalSuceveni lăsaţi fără lemn pe drumurile din județ

Suceveni lăsaţi fără lemn pe drumurile din județ

Oamenii legii au confiscat două transporturi de lemn pe drumurile din judeţ de la doi tineri din judeţul vecin.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Ambii transportau lemnul fără acte de provenienţă şi au fost şi amendaţi.
La data de 9 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Ștefănești, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 29 de ani, din județul Suceava, care transporta 2 metri cubi de material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale de proveniență sau transport pentru cantitatea de material lemnos pe care o transporta.
Fața de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.
La data de 9 decembrie 2023 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 5 Mihăileni au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr de 27 de ani, din județul Suceava, care transporta aproximativ 6 metri cubi de material lemnos fără a deține documente legale.
„Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-4 ° C
-3.4 °
-5.6 °
46 %
1.7kmh
58 %
lun
-4 °
mar
1 °
mie
1 °
joi
1 °
vin
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Spre deosebire de oferta de Sf. Valentin, cea de Dragobete e mai aproape de sufletul românesc.

EDITORIAL

Trăim vremuri tulburi, așa cum era de așteptat. La noi - după alegerile prezidențiale ratate, în lume - după schimbarea conducerii SUA. Trump își...

EPIGRAMA ZILEI

Se cred o tagmă mai brează, Peste întreg mapamondul, Însă și la ei contează Numai ... formele! Nu fondul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...