duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocalȘoferi sancționați pentru că și-au parcat mașinile neregulamentar

Șoferi sancționați pentru că și-au parcat mașinile neregulamentar

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor rutiere. În perioada sărbătorilor, parcările din municipiu sunt luate cu asalt de cei care au început cumpărăturile festive, iar mașinile parcate în locuri neautorizate a dus la amendarea șoferilor.

În ultima perioadă, Poliția Locală a primit numeroase sesizări cu privire la ocuparea locurilor de parcare concesionate, blocarea căii de acces sau parcarea în stațiile T.P.L. sau TAXI. Astfel, 11 conducători auto au fost sancționați pentru aceste încălcări de lege.

„S-a intervenit la un număr de 18 sesizări telefonice, cu privire la ocuparea locurilor de parcare concesionate, blocarea căii de acces sau parcarea în stațiile T.P.L. sau TAXI, staționarea neregulamentară, fiind aplicat un număr de 11 sancțiuni cu amendă în cuantum total 1.400 lei”, au transmis reprezentații Poliției Locale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.1 ° C
17.7 °
14.4 °
90 %
1kmh
1 %
D
33 °
lun
36 °
mar
34 °
mie
33 °
J
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...