spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalCâștigători anunțați pentru bursele oferite de Clubul Rotary Botoșani (video)

Câștigători anunțați pentru bursele oferite de Clubul Rotary Botoșani (video)

Clubul Rotary Botoșani a anunțat astăzi câștigătorii burselor școlare “Profesor Doctor Constantin Manolache” oferite pentru anul școlar 2023-2024, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, partener in proiect.

La eveniment au fost prezenți bursierii câștigători, membri ai Rotary Club Botoșani precum si echipa de conducere a inspectoratului școlar, în frunte cu inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc, de asemenea membru al clubului botoșănean.

Astfel, Clubul Rotary Botosani a decis să acorde prin proiectul „Ajută un copil să învețe!”  – Bursa școlară “PROFESOR DOCTOR CONSTANTIN MANOLACHE“, pentru anul școlar 2023-2024 un număr de 10 burse, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unei premise în lansarea acestora spre studii superioare.

În urma evaluării dosarelor aplicanților, Comisia de Acordare a Burselor a stabilit elevii câstigătorii, acestia fiind:

  1. Teodora Ursu, clasa a XII-a, Liceul Pedagogic ‘Nicolae Iorga’ Botoşani;
  2. Mădălin Neaună, clasa a XI-a, Liceul „Regina Maria”, Dorohoi;
  3. Teodora Furtună, clasa a XI-a, Liceul „Regina Maria”, Dorohoi;
  4. Nicoleta Denisa Cîmpanu, clasa a XI-a, Liceul Pedagogic ‘Nicolae Iorga’ Botoşani;
  5. Denisa Văscu, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „A.T.Laurian”, Botoșani;
  6. Iuliana Leticia Manole, clasa a X-a, Liceul Economic „Octav Onicescu”, Botoșani;
  7. Georgiana Murărașu, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Săveni;
  8. Alexandra Vechiu, clasa a X-a, Liceul Economic „Octav Onicescu”, Botoșani;
  9. Dumitrița Ghetler, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Săveni;
  10. Nicoleta Grădinaru, clasa a IX-a, Liceul Economic „Octav Onicescu”, Botoșani;

Valoarea unei burse este de 6.000,00 lei/an și s-au acordat conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare anunțat în perioada octombrie – decembrie 2023, dosarele de candidatură primindu-se electronic, în forma scanată, la adresa de email a Rotary Club Botoșani.

„Bursele poarta numele distinsului nostru coleg, profesor doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi. În memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare”, a transmis Anamaria Tănase, președinte Rotary Club Botoșani 2023 – 2024.

„Programul bursier a fost demarat acum 10 ani ca o recunoaştere a importanței educației şi a calității unui profesor care a schimbat destine şi ne bucurăm că împreună putem susține anul acesta încă 10 bursieri în efortul lor de a face performanţă, de a deveni mai buni, de a reuşi. Nicolae Iorga spunea că educația este întotdeauna un orizont, sperăm aşadar că această bursă va reprezenta pentru ei o recunoaştere a efortului lor, o speranță în plus şi poate un orizont mai bun pentru societatea noastră”, a mai spus aceasta.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...