spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocalAlocații majorate din februarie 2024. Cât primesc copiii de la stat

Alocații majorate din februarie 2024. Cât primesc copiii de la stat

Alocațiile pentru copii sunt majorate cu 13,8 procente începând din ianuarie 2024, însă vor fi plătite abia din luna februarie. Majorarea vine în contextul în care alocaţile trebuie indexate anual cu rata medie a inflaţiei.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a reamintit, joi 4 ianuarie, că alocaţiile de stat pentru copii cresc din ianuarie 2024 cu 13,8%.

Până în prezent, alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani este de 631 de lei, iar pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani este de 256 de lei. Pentru copiii cu handicap, venitul este de 600 de lei. În plus, tinerii de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau școală profesională, precum și majorii cu handicap care urmează cursurile unei instituții de învățământ preuniversitar, beneficiază și ei de alocația de stat.

Care va fi cuantumul

Conform estimărilor, începând cu 1 ianuarie 2024, alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani ar urma să crească la 718 lei pe lună. Pentru ceilalți copii, cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, alocația ar urma să fie de 291 lei lunar. Aceste valori vor fi actualizate în fiecare an, în funcție de rata medie a inflației, scrie Monden.

Practic, alocațiile se vor majora cu 87 de lei pentru copiii de până în doi ani și cu 35 de lei pentru ceilalți.

Majorarea alocațiilor pentru copii reprezintă o măsură importantă pentru sprijinirea familiilor și asigurarea unui standard de viață decent pentru copii. Însă există opinii potrivit cărora sumele alocate nu sunt suficiente pentru a acoperi toate nevoile copiilor și că ar trebui luate în considerare și alte măsuri pentru a sprijini familiile și a asigura bunăstarea copiilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...