marți, martie 25, 2025
AcasăLocalTânăr drogat, ridicat de polițiștii locali de lângă Parcul Tineretului

Tânăr drogat, ridicat de polițiștii locali de lângă Parcul Tineretului

Un tânăr botoșănean, în vârstă de 23 de ani, a fost preluat de o ambulanță și de polițiștii locali, după ce comportamentul lui a dat de bănuit. 

Incidentul a avut loc vineri, 26 ianuarie, pe strada Tudor Vladimirescu. Trecătorii au alertat Poliția Locală cu privire la manifestările ciudate ale unui tânăr care tulbura liniștea public.

La scurt timp, o patrulă s-a deplasat la fața locului. Polițiștii au identificat un bărbat care prezenta un comportament specific persoanelor aflate sub influența drogurilor, tulbura liniștea publică și crea un sentiment de nesiguranță cetățenilor.

„Deoarece acesta a devenit agresiv, polițiștii locali au fost nevoiți să-l imobilizeze prin încătușare, fiind solicitat și sprijinul unui echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță. Polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională a numitului B.G. cu amendă în cuantum de 500 lei potrivit prevederilor legii nr. 61/1991, de asemenea a fost condus la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani pentru tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Tânărul a fost dirijat ulterior către Psihiatrie pentru a fi evaluat și supus unui tratament specific.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10 °
88 %
3.9kmh
52 %
lun
12 °
mar
17 °
mie
16 °
J
14 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La CJ s-au mai lăsat niște găuri prin gard, să se vadă că se lucrează.

EDITORIAL

Prima vizită externă a președintelui interimar Bolojan, în afară de cea tradițională de la Chișinău - care nici nu ar trebui să fie socotită...

EPIGRAMA ZILEI

„Doamne, ce sinistră soartă!” - Începu Mircea să plângă - „Cum să joci cu George-n poartă Și cu Dan, extremă stângă?” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...