Comercianții stradali care expun produse agricole provenite din gospodăria proprie sunt în vizorul polițiștilor locali.
Astfel, pe parcursul lunii ianuarie, polițiștii locali au desfășurat misiuni pentru organizarea şi desfășurarea unui comerț legal, sigur şi civilizat, în toate zonele publice ale municipiului Botoșani.
În timpul patrulării, agenții au identificat comercianții stradali care expun produse agricole provenite din gospodăria proprie și i-au îndrumat către serviciul Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Botoșani, în vederea obținerii acordului pentru ocuparea domeniului public.
„Pentru oferirea unui serviciu public de calitate cetățenilor municipiului Botoșani, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, astfel încât actul de comerț să se realizeze în condiții civilizate fără a pune în pericol sănătatea consumatorilor”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Botoșani.
Totodată, comercianții au fost informați cu privire la obligativitatea respectării următoarelor
prevederilor legale:
- să afișeze prețurile produselor expuse spre vânzare;
- să ocupe strict suprafața atribuită prin acord;
- sa expună mărfurile doar pe mese pliante (nu direct pe paviment sau cartoane și niciodată pe spațiul verde);
- să mențină în permanență curățenia la locul de vânzare (inclusiv la părăsirea locației).