spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocalEnoriași înjurați de un cerșetor. Care a fost motivul

Enoriași înjurați de un cerșetor. Care a fost motivul

Polițiștii locali au ridicat un cerșetor care înjura câțiva enoriași chiar în curtea unei bisericii din municipiul Botoșani. În acest mod, bărbatul își manifesta revolta față de cei care refuzau să îi dea bani.

Duminică, înainte de începerea Liturghiei, cerșetorul agresa verbal persoanele care veneau la Biserica Sfânta Treime și nu îi ofereau bani. Speriați de comportamentul bărbatului, botoșănenii au sesizat Poliția Locală. Agenții sosiți la fața locului s-au văzut nevoiți să-l imobilizeze deoarece acesta a început să manifeste un comportament agresiv.

„La fața locului polițiștii locali au identificat un bărbat îmbrăcat sumar care se manifesta agresiv verbal la adresa enoriașilor. Întrucât la vederea echipajului acesta a început să aibă un comportament agresiv, polițiștilor locali au fost nevoiți să-l imobilizeze pentru a-l putea extrage din curtea bisericii”, au spus reprezentanții Poliției Locale.

De asemenea, a fost solicitat și sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani, persoana fiind internată ulterior pe secția de neuropsihiatrie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
12.7 °
62 %
0.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...