vineri, septembrie 5, 2025
AcasăLocalCascadorii cu maşina pe şosea la primele ore ale dimineţii

Cascadorii cu maşina pe şosea la primele ore ale dimineţii

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN29, în apropierea localității Avrămeni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma unui apel la 112, la fața locului a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Echipajele au evaluat persoanele aflate în autoturism, doi bărbați de 55 și 69 de ani, care au refuzat transportul la spital. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor de la autovehicul.

Cazul a rămas în atenția Poliției.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
53 %
1kmh
37 %
vin
31 °
S
32 °
D
31 °
lun
31 °
mar
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede că suntem latini și noi, pentru italieni tot așa se scrie la spălat mașina.

EDITORIAL

România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...