vineri, mai 2, 2025
AcasăLocalBotoșănean sancționat de polițiști după ce s-a lăudat cu armele sale la...

Botoșănean sancționat de polițiști după ce s-a lăudat cu armele sale la o tânără. Aceasta le-a postat pe internet

Un bărbat a fost sancționat contravențional, i-au fost confiscate armele și i-a fost anulat dreptul de a deține arme pentru că a lăsat o tânără să se fotografieze cu acestea.

În mod constant, polițiștii efectuează controale la posesorii autorizați de arme și muniții, pentru verificarea modului de deținere și asigurare a acestora la domiciliu, conform prevederilor Legii 295 din 2004 privind regimul armelor și munițiilor. Nicio persoană neautorizată nu are drept să folosească, să dețină sau să poarte o armă letală sau neletală, dintre cele supuse autorizării. Nerespectarea prevederilor legale privind regimul armelor și munițiilor atrage răspunderea contravențională sau penală.

La data de 26 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus sancționarea contravențională a unui bărbat de 46 de ani, din comuna Mihai Eminescu, posesor legal de arme și muniții letale, pentru faptul că a înmânat unei tinere, de 32 de ani, una dintre arme, pentru a se fotografia cu aceasta, apoi a postat fotografia pe rețelele de socializare. Totodată, față de bărbat a fost dispusă măsura complementară de anulare a dreptului de deținere port și folosire a armelor, precum și confiscarea acestora.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...