luni, ianuarie 13, 2025
AcasăLocalConducerea AJOFM confirmă ancheta Parchetului European

Conducerea AJOFM confirmă ancheta Parchetului European

Reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani au confirmat, astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, ancheta inițiată în cadrul instituției de către procurorii europeni. Potrivit comunicatului, organele de cercetare, sub coordonarea procurorilor Parchetului European, în baza unui ordin de percheziție domiciliară la sediul AJOFM Botoşani, au ridicat mai multe documente care au stat la baza finanţării locurilor de muncă vacante, atât din fonduri europene, cât şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, din perioada 2018- 2021.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Angajaţii instituţiei au dat curs solicitării şi au pus la dispoziție cu promptitudine toate documentele cerute. Se fac verificări cu privire la 3 agenți economici care au beneficiat de subvenţii. Facem precizarea că, la acest moment, nu suntem abilitați să oferim mai multe informații din dosar pentru a nu împiedica buna desfăşurare a activității organelor de cercetare”, se arată în comunicatul transmis de AJOFM Botoșani și semnat de directorul executiv al instituției, Anca Apăvăloaie.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
0.6 °
-0 °
76 %
4.5kmh
100 %
lun
1 °
mar
0 °
mie
1 °
joi
2 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când jandarmii aveau steagurile. Acu steagurile sunt la alții și jandarmii îi păzesc.

EDITORIAL

Zeci de mii de firme din întreaga țară își restrâng activitatea sau chiar se închid. Sunt fie Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) locale, fie...

EPIGRAMA ZILEI

Dragostea, supremul har E o chestie lumească Inventată de-un avar Ca să nu plătească…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...