duminică, iunie 15, 2025
AcasăLocalPictură stradală inedită realizată de elevi din Botoșani

Pictură stradală inedită realizată de elevi din Botoșani

Centrul Creației Botoșani, în parteneriat cu școala gimnazială ,,Elena Rareș” și în colaborare cu Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian”, a realizat o nouă pictură stradală. Aceasta se află în parcul primăriei.

Tematica picturii este ștergarul românesc pentru că urmează sărbătorile pascale. Pictura este realizată în cadrul proiectului intitulat ,,Orasul nostru în straie de sărbătoare”.
Conform profesoarei Genoveva Dolhescu, ideea aparține școlii Gimnaziale ,,Elena Rareș” din Botoșani prin profesoara Claudia Hârtie. Au fost în jur de 29 de elevi voluntari din clasele 9-11, de la liceul de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani.

,,Sperăm să fie începutul unor acțiuni asemănătoare de înfrumusețare a orașului în felul nostru”, a declarat profesoara Genoveva Dolhescu.

De asemenea, aceasta a mai participat la realizarea covorului de pe Pietonalul Unirii, în urmă cu doi ani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
23.3 °
48 %
6.5kmh
25 %
D
25 °
lun
25 °
mar
23 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...