sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocalSute de pensionari botoșăneni au primit tichete sociale înainte de Paște

Sute de pensionari botoșăneni au primit tichete sociale înainte de Paște

Sute de pensionari din Municipiul Botoșani au primit tichete sociale, acestea fiind distribuite de către funcționarii Direcției de Asistență Socială (DAS) Botoșani. Este vorba despre tranșa acordată înaintea sărbătorilor pascale și a ajuns la 511 seniori.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Ajutorul, în cuantum de 100 de lei de persoană, este destinat pensionarilor din sistemul public de pensii care au împlinit sau împlinesc în acest an 65 de ani și care au venitul net lunar, provenit dintr-o singură pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular, mai mic sau cel mult egal cu nivelul indemnizației sociale stabilită anual prin legea bugetului de stat multiplicată cu coeficientul 1,02, respectiv 1.307 de lei.

Nu beneficiază de acest ajutor pensionarii care au venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, respectiv indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

Tichete distribuite de două ori pe an

Tichetele sociale se distribuie de două ori pe an, în apropierea sărbătorilor pascale și sărbătorilor de iarnă, în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 288 din 20 decembrie 2016, modificată prin Hotărârea de Consiliu Local 156 din aprilie 2022. Înaintea sărbătorilor de iarnă 2023, au primit tichete sociale 440 de pensionari din Municipiul Botoșani.

Cu aceste tichete, pensionarii beneficiază de bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente, servicii medicale sau de curățenie. Unitățile care asigură aceste produse sau servicii sunt incluse în lista care a fost distribuită pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...