sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocalAmenzi de zeci de mii de lei pentru neîndeplinirea obligației de negociere...

Amenzi de zeci de mii de lei pentru neîndeplinirea obligației de negociere a contractelor colective de muncă

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani au făcut mai mult precizări în legătură cu prevederile legii dialogului social. Autoritățile avertizează că neîndeplinirea obligațiilor atrag amenzi de sute de mii de lei.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Astfel, Daniela Petronela Lozneanu, inspector-șef al ITM Botoșani, a arătat că Legea Dialogului Social prevede obligativitatea negocierii colective la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați.

„În cazul în care într-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă persoană îndreptățită să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment. Neîndeplinirea de către angajatori a obligației privind negocierea colectivă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei”, a transmis Daniela Petronela Lozneanu, inspector-șef al ITM.

Beneficiile negocierii colective

Pentru angajați, negocierea colectivă generează avantaje multiple precum mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament. De asemenea, asigură și protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale.

Pentru angajatori, negocierea colectivă aduce avantaje privind asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitatea și loialitatea personalului
îmbunătățite, participarea mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și
planificare bugetară, rezolvarea timpurie a litigiilor.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...