sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocalMire adus la Urgențe direct de pe ringul de dans

Mire adus la Urgențe direct de pe ringul de dans

Clipe de panică la o nuntă care a avut loc în Botoșani. Deși la o nuntă mireasa e în centrul atenției, un mire a reușit să “fure” spectacolul la miezul nopții.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Chiar în ziua în care bărbatul se căsătorea, a fost luat de ambulanţă chiar de pe ringul de dans.

Bărbatul, care chiar în ziua nunții a împlinit 44 de ani, a căzut inconştient în timp ce dansa alături de mireasă şi invitaţi.

Incidentul a avut loc în weekend, la o sală de evenimente din apropierea oraşului, aproape de miezul nopții. Când toți se așteptau să se fure mireasa, bărbatul dansa alături de invitaţi şi, la un moment dat ,i s-a făcut rău şi a căzut inconştient. Speriaţi, cei din jurul lui au încercat să îi acorde primul ajutor, după care au sunat la 112 pentru a cere ajutor. În cădere, bărbatul s-a lovit puternic în zona nasului și feței. O ambulanţă a sosit la faţa locului şi l-a preluat pe acesta plin de sânge. „Pacientul prezenta un traumatism cranio-facial și un traumatism al piramidei nazale. A fost transportat la Urgențe, unde a fost stabilizat, a precizat medicul Carmen Răgoșcă, din cadrul SJA Botoșani.

După ce a stat un timp în Urgențe pentru supraveghere, mirele ghinionist a solicitat externarea la cerere. Acesta a dorit să se întoarcă la invitați. Acesta a plecat cu recomandări.

Mireasa a rămas alături de invitați, dar o parte din familie l-a însoțit pe mire la spital. Aceștia au avut chiar puterea de a glumi, când personalul medical le-a dat cămașa plină de sânge a bărbatului, spunând că pot face dansul cămeșii, în loc de cel al cearșafului.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17 ° C
18.8 °
15.5 °
96 %
2kmh
68 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi adevărat că doar ceasul rău şi pisica neagră te aduc aici.

EDITORIAL

Acum ceva timp discutam cu un corporatist care, printre altele, se plângea de programul infernal. Prea multă muncă, prea multe sarcini și prea puțin...

EPIGRAMA ZILEI

Starea lui, cumva ciudată Nu este deloc ingrată Și așa o să rămână Deși mulți ... îl au la mână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...