sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăLocalPeste 500 de locuri de muncă vacante în județ

Peste 500 de locuri de muncă vacante în județ

Peste 500 de slujbe sunt disponibile în această săptămână în județ. Potrivit listei transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, cei care se află în căutarea unei slujbe au la dispoziție 536 de opțiuni.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cele mai multe dintre acestea sunt în construcții, industrie textilă și alimentație publică. Pentru majoritatea sunt cerute studii medii, școală generală sau calificare profesională, însă sunt mai puține posturi pentru persoanele care au studii superioare. Cei cu facultate au la dispoziție 39 de locuri de muncă din cele 536 disponibile.

Ce opțiuni au cei cu studii superioare

Astfel, se cer studii superioare pentru posturile de director tehnic, șef secție (producție tâmplărie aluminiu), inginer textile, pielărie, inginer tricotaje, confecții, proiectant inginer textile, inginer construcții civile, industriale și agricole, responsabil tehnic cu execuția, inginer mecanic, inginer în industria alimentară, inginer automatist, inginer sisteme de securitate, responsabil tehnic cu execuția, medic medicină generală, medic specialist, translator (limba germană), tehnician devizier.

Condițiile de angajare, valabilitatea ofertei și informațiile suplimentare despre fiecare loc de muncă în parte se pot obține la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, str. Colonel Tomoroveanu nr.2, la telefon ( 0231)536791 interior 119, pe site-ul  A.N.O.F.M, pe pagina de Facebook a AJOFM Botoșani sau la punctele de lucru ale  A.J.O.F.M. Botoșani din localitățile Dorohoi, Darabani, Săveni și Stefănești.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
23.8 ° C
25.6 °
23.3 °
84 %
1kmh
66 %
sâm
38 °
Dum
39 °
lun
40 °
mar
38 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La banii ăștia, normal că nu mai dau rest  aparatele.

EDITORIAL

Anul 2024 va intra în istoria contemporană a României ca fiind reperul temporal ce a adunat în jurul lui maximum de scrutine electorale posibile...

EPIGRAMA ZILEI

De-ar ști cucul să vorbească Cine nu l-ar fi-ntrebat De prin zona femeiască: -Zi-mi, pe unde-ai mai umblat?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...