luni, februarie 17, 2025
AcasăLocalZilele Eminescu, ediția iunie

Zilele Eminescu, ediția iunie

ZILELE EMINESCU reprezintă o activitate unică în țară, organizată la Botoșani anual, în jurul datei de 15 ianuarie (ediția din iarnă) și în jurul datei de 15 iunie (ediția din vară). Evenimentul are peste 30 de ediții, iar Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost unul dintre actanții principali din momentul înființării sale, organizând manifestarea în parteneriat sau independent.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În anul 2024, ediția din iunie a Zilelor Eminescu se va desfășura în perioada 12-16 iunie, fiind organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Ministerului Culturii, prin programul Cultură scrisă, program Prioritar, și al Consiliului Județean Botoșani. Partenerii principali ai proiectului sunt Primăria Botoșani și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Pentru ediția din anul 2024, organizatorii propun un nou concept, care include: Festivalul de Debut, Târgul de Carte și Arte, gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. În cadrul acestor evenimente, vor avea loc: lecturi de poezie, ateliere, mese rotunde, lansări de carte, vernisări expoziții, dezbateri etc.

 

Programul evenimentelor:

Miercuri, 12 iunie

Ora 12:00 – Deschiderea Zilelor Eminescu, ediția iunie (conferință de presă) – Memorialul Ipotești, Sala Portaluri

Ora 12:30 – Petre Remus Troteanu, „ca o statornică revenire pe locurile natale”. Expoziție de
pictură  – Memorialul Ipotești, Sala Portaluri

Ora 12:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Ipotești

Ora 12:00 – Cum îl recitim pe Eminescu? În dialog cu liceenii, Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române – Liceul „Regina Maria”, Dorohoi

Ora 13:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar – Memorialul Ipotești, amfiteatrul „Laurențiu Ulici”

Ora 15:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială nr. 10, Botoșani

Ora 16.00 – Glose – portrete poetice, expoziție personală a creatorului vizual Radu Iațcu – Memorialul Ipotești, Holul sălii „Horia Bernea”

Ora 17:00: – Poezie Eminescu – Micle, recital al elevilor Colegiului Economic „Octav Onicescu”, profesor coordonator – Carmen Băleanu – Botoșani, Parcul „Mihai Eminescu”

Ora 20:30 – Spectacol-lectură al poeților debutanți – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Joi, 13 iunie

Ora 10:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar – Memorialul Ipotești, amfiteatrul „Laurențiu Ulici”

Ora 12:00 – Deschiderea Oficială a Târgului de Carte și Arte (conferință de presă) – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:30 – Exerciții de neclintire, spectacol susținut de actorii Teatrului „Mihai Eminescu”
Botoșani – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”, Botoșani

Ora 14:00 – Între cer și pământ – expoziția personală a pictorului ieșean Constantin Tudor –
Memorialul Ipotești, Sala „Horia Bernea”

Ora 15:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani

Ora 15:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 16:00 – Poetul și provincia. Poeți botoșăneni la Ipotești – masă rotundă. Moderator: Georgică Manole – Memorialul Ipotești, sala „Horia Bernea”

Ora 16:00 – Editura VINEA, București. Repere ale literaturii române: Andrei Codrescu, Femeia
neagră a unui culcuş de hoţi,
poeme; Ion Pop, Avangardă spre ariergardă, ediția a II-a; Ioan Es. Pop, Lumea de fontă, antologie de poeme – prezintă: Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 17:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii Colegiului Economic „Octav Onicescu”, profesor coordonator – Carmen Băleanu – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Cum îl recitim pe Eminescu? În dialog cu poeții debutanți, Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române – Memorialul Ipotești, sala „Horia Bernea”

Ora 17:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18:00 – Editura VINEA, București, Prezentare de carte și recital de poezie. Nicolae Tzone,
zece elegii, poeme; Ana Dobre, monografia critică: Nicolae Tzone: o fenomenologie poetică/
Viața cealaltă și moartea cealaltă
– Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18.30 – Editura CHARMIDES, Bistrița. Lecturi și lansare de carte: Ion Mureșan, Introducere în poezie – moderator: Gavril Țărmure – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 19:00 – Editura EIKON, București. Prezentare de carte: Ștefan Munteanu, O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu, volumele I, II, III – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 20:30 – Spectacol-lectură al poeților debutanți  – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Vineri, 14 iunie

Ora 10:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar – Memorialul Ipotești, amfiteatrul „Laurențiu Ulici”

Ora 10:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”, Dorohoi, profesor coordonator – Iulia Șlincu – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 11:00 – Editura JUNIMEA, Iași. Semne editoriale Junimea-Scriptor. Invitați: Gellu Dorian,
Mircea A. Diaconu, Nicolae Corlat, Călin Dănilă, scriitori din Chișinău – moderator: Lucian Vasiliu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12.00 – Poezia la liceu: lecturi și dialog cu poeții invitați – Liceul „A.T. Laurian”, profesor coordonator Gabriela Tanase

Ora 12.30 – Traducători de poezie la Ipotești. Dialog cu José Manuel de Vasconcelos și Jean Poncet. Moderatori: Mircea A. Diaconu, Gina Puică – Memorialul Ipotești, sala „Horia Bernea”

Ora 12:00 – Ediții bilingve la Editura VINEA, București: San Juan de la Cruz, El cántico espiritual / Cântarea întru duhul în transpunerea lui Șerban Foarță; Ruxandra Cesereanu, Femeia-cruciat / La donna-crociato, traduceri în italiană de Giovanni Magliocco; Liana Sakelliou, Sequentiae, traducere din limba greacă de Angela Bratsou și Stavros Deligiorgis; Antonis D. Skiathás, αρχιτεκτονική τησ σιωπήσ / Arhitectura tăcerii, poeme, traducere din limba greacă de Angela Bratsou – prezintă
Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 13:00 – Editura ARTES a Universității de Arte „George Enescu” din Iași – Prezentarea noutăților editoriale – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 14:00 – Casa de Editură MAX BLECHER, București. Lansarea volumului vom trece de Marte nu imediat de Șerban Mihalache și a revistei Poesis internațional, nr. 33 (1/2024) – redactor-șef:
Claudiu Komartin. Invitați: Șerban Mihalache – prezintă: Ana Toma – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 15:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 16:00 – Editura PROSPEXI, Dorohoi. Prezentarea cărților publicate – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 17:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Editorii de poezie: Ce publicăm? Cum promovăm? Masă rotundă cu participarea editorilor invitați la Târgul de Carte. Moderator: Lucia Țurcanu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Biblioteca de Poezie „VINEA”: Gabriela Hurezean, Striptease pe rug
(111 povești de iubire și alte devastări),
poeme; Daniela Șontică, Cântece pentru vrăbii și motoare, poeme; Cătălin Pavel, Contrescarpe, poeme; Adi Filimon, Tratat de nefericire, poeme; Marian
Barbu, Femeie cu ghepard, poeme; Ioana Cosma, Visam că fumez cu Barthes; Anca Șerban Gaiu, Toată lumea îl iubește pe Chopin, poeme – prezintă: Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18:30 – Editura EIKON, București. Seară de poezie: Vasile Iftime, Confesiunile Balaurului cu
7 inimi
; Otilia Țeposu, Aerul din oase – moderator: Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 20:30 – Spectacol-lectură din Eminescu – poeții debutanți – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Sâmbătă, 15 iunie

Ora 10:00 – Te Deum – Biserica familiei Eminovici – Ipotești

Ora 11:00 – Recital al poeților: Rita Chirian, Nichita Danilov, Ion Mureșan, Lucian Vasiliu, Dan Sociu – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 12:00 – Poezia de debut în anul 2023. Masă rotundă cu participarea membrilor juriului:
Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Doris Mironescu, Andreea Pop, Simona Popescu, Adriana Stan, Andrei Terian, Lucia Țurcanu – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 13:00 – Acordarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum –
Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 14.00 – Muzeul, altfel, cu Trupa de teatru Drama Club a Colegiului Național „A.T. Laurian” – spațiile muzeale ale Memorialului Ipotești

Ora 14.00 – Editura ȘCOALA ARDELEANĂ, Cluj-Napoca. Partea I. Sub semnul Poetului. Contribuții eminesciene ardelene. Lansare de carte: Eminescu. Trepte ale devenirii de Mircea
Popa; Partea a II-a. Iustin Moraru 80. Lansarea volumului de poezii Calea bucuriei, autor: Iustin
Moraru; Partea a III-a. Pariul editorului. Lansare de carte: Mai e puțin până treci strada (poeme), autor: Liviu Mircea; Partea a IV-a. Școala Ardeleană via Moldova: întâlnire cu Adrian Alui
Gheorghe, Marilena Apostu, Daniel Corbu, Vasile Tudor, Lucian Vasiliu; Lansarea cărților:
Mușcătura de măr. Un dialog monografic, autori: Adrian Alui Gheorghe, Vlad Alui Gheorghe;
Cămașa pătată de somn (poezii), autor: Marilena Apostu; Spre Fericitul Nicăieri. Antologie lirică, autor: Daniel Corbu; Și piatra mă va-îmbrățișa. Antologie de autor (2011-2024), autor: Vasile Tudor; Fragmonade. Poeme inedite (2018-2023), autor: Lucian Vasiliu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 15:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 15:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 16:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii clubului „Unde fugim de acasă”, profesor coordonator – Dana Carcea –  esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Editura EIKON, București. Prezentare de carte: Vianu Mureșan, Rescrieri;
Ștefan Ioan, Atom: forme de viață – moderator: Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Editura GRI, București. Ce rost mai au scriitorii în România? În conferință, Viorel Ilișoi – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 19:00 – Editura CHARMIDES, Bistrița. Noutăți editoriale – prezintă: Gavril Țărmure –
Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Duminică, 16 iunie

Ora 15:00 – Proiecția și discutarea filmului de mediu-metraj „Elixir”. Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Viorel Ilișoi; Cu: Maria Ploae, Doru Ana, Teodor Suditu – Cinematograful Unirea – Accesul publicul este liber.

Ora 17:00 – Editura EIKON, București. Prezentare de carte prezintă Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18.00 – Recital de muzică  –  Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 19.00 – Închiderea Primei Ediții a Târgului de Carte și Arte – Botoșani, Pietonalul Unirii

 

Târgul de carte va avea loc pe Pietonalul Unirii din Botoșani și va fi deschis zilnic, de joi până duminică, între orele 10:00 și 20:00. Editurile vor face diverse promoții și oferte speciale la cărți.

La prima ediție a Târgului de carte și arte și-au anunțat prezența editurile: Agata, Artes, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, Demiurg, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Eikon, Gri, Junimea, Lebăda Neagră, Polirom, Prospexi, Prut, Școala Ardeleană, Vinea.

 Programul Târgului de carte și arte va fi completat și cu alte prezentări și lansări de carte.

 

Comunicat de presă

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.4 °
58 %
2.1kmh
100 %
lun
-0 °
mar
1 °
mie
1 °
joi
1 °
vin
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Spre deosebire de oferta de Sf. Valentin, cea de Dragobete e mai aproape de sufletul românesc.

EDITORIAL

Trăim vremuri tulburi, așa cum era de așteptat. La noi - după alegerile prezidențiale ratate, în lume - după schimbarea conducerii SUA. Trump își...

EPIGRAMA ZILEI

Se cred o tagmă mai brează, Peste întreg mapamondul, Însă și la ei contează Numai ... formele! Nu fondul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...