miercuri, iulie 17, 2024
AcasăLocalÎncepe vacanța mare! Peste 2,8 milioane de elevi termină cursurile astăzi

Începe vacanța mare! Peste 2,8 milioane de elevi termină cursurile astăzi

Ultima zi de școală a venit. Vineri, 21 iunie 2024, este ziua în care se încheie Modulul 5 și de mâine începe oficial vacanța mare, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Se încheie cursurile acestui an școlar, dar anul școlar continuă până la 31 august pentru că elevii din ani terminali vor susține acum examenele și admiterea.

Institutul Național de Statistică a publicat joi datele despre sistemul de învățământ. Astfel, la debutul cursurilor acestui an școlar erau înscriși 2.839.319 copii și elevi în grădinițele, școlile și liceele din România, de stat sau private.

Clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a au terminat cursurile din 14, respectiv 7 iunie. Pentru ei urmează Evaluarea Națională, iar Bacalaureatul este în plină desfășurare.

Vacanța Mare începe pe 22 iunie și durează până pe 9 septembrie, asta înseamnă 80 de zile calendaristice de vacanță.

Anul școlar următor are tot 5 vacanțe și 5 module de școală, potrivit Edupedu.ro.

Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:

Module de școală:

  1. — de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  2. — de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  3. — de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  4. — de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  5. — de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanțe:

  1. — de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  2. — de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  3. — o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
  4. — de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  5. — de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
24.7 ° C
26.1 °
24.3 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
25 °
joi
34 °
vin
32 °
sâm
31 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe căldură vin la Cornișa și vizitatorii din țările vecine.

EDITORIAL

Zilnic, pe posturile de televiziune naționale ni se prezintă accidente de circulație, crime, violuri, distrugeri, toate având același numitor comun, consumul de droguri. Tot...

EPIGRAMA ZILEI

Astăzi este prima oară Când vă supun unui test: Spuneți, dragostea de-o vară Intră la ... incest? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...