luni, februarie 17, 2025
AcasăLocalCOMUNICAT  DE PRESĂ - Spitalului Municipal Dorohoi

COMUNICAT  DE PRESĂ – Spitalului Municipal Dorohoi

Începând cu data de 01 august 2024, echipei medicale a Spitalului Municipal Dorohoi, i se alătură Dr. Nichita Loredana-Costina, medic specialist gastroenterologie, o specialitate nouă în cadrul  unităţii noastre. Aceasta îşi va desfăşura activitatea în cadrul Cab. Gastroenterologie din Ambulatoriu, cu program de lucru între orele 08:00 – 15:00.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Unitatea spitalicească va demara procedura de modificare a structurii organizatorice prin înfiinţarea unui compartiment de Gastroenterologie, medicul având posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea integrat, secţie şi ambulatoriu.

Ţinând cont de aparatura achiziţionată prin proiectele europene desfăşurate în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi în valoare de aproximativ 8 milioane euro, de condiţiile hoteliere foarte bune asigurate pacienţilor, membrii  Comitetului Director pun accent pe angajarea de medici în specialităţi noi, precum: Oncologie, Urologie, Psihiatrie pediatrică, dar şi în specialităţi  deficitare cum ar fi: ORL,  Radiologie şi imagistică medicală, CPU, Medicină de laborator, Pediatrie, Neurologie, Neonatologie, Cardiologie, Epidemiologie, Medicină internă, BFT, Anatomie patologică.

Pentru posturile de medici care au fost scoase la concurs/examen (specialităţile: Pediatrie, Chirurgie generală, Obstetrică-Ginecologie, Medicină de laborator, CPU, Neurologie, Cardiologie, Neonatologie) şi nu s-au ocupat, se va demara procedura de republicare având drept de înscriere la concurs/examen şi medicii rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire.

“Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi este preocupată permanent de întregirea echipei de medici, dar şi  de angajarea de personal medico-sanitar şi auxiliar pentru asigurarea unui act medical de calitate, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare” declară managerul  Spitalului  Municipal Dorohoi, dr. Andrieş Valerian.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-4 ° C
-3.4 °
-5.6 °
46 %
1.7kmh
58 %
lun
-4 °
mar
1 °
mie
1 °
joi
1 °
vin
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Spre deosebire de oferta de Sf. Valentin, cea de Dragobete e mai aproape de sufletul românesc.

EDITORIAL

Trăim vremuri tulburi, așa cum era de așteptat. La noi - după alegerile prezidențiale ratate, în lume - după schimbarea conducerii SUA. Trump își...

EPIGRAMA ZILEI

Se cred o tagmă mai brează, Peste întreg mapamondul, Însă și la ei contează Numai ... formele! Nu fondul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...