marți, februarie 11, 2025
AcasăLocalCele mai mari pensii după recalculare. Cât au ajuns să primească trei...

Cele mai mari pensii după recalculare. Cât au ajuns să primească trei seniori botoșăneni

Deciziile primei etape de recalculare a pensiilor au dat naștere unui val de nemulțumiri și nedumeriri în rândul pensionarilor care s-au trezit peste noapte cu pensiile diminuate pe hârtie. Unii seniori botoșăneni vor beneficia, însă, de venituri care au crescut considerabil.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cele mai mari trei creșteri din județul Botoșani sunt de la 26.322 de lei la 31.450, de la 15.930 de lei la 19.240 de lei și de la 12.741 la 13.471 de lei. Cele trei pensii se bazează pe contributivitate și ar aparține aparțin unei femei de afaceri, unui director de bancă și unui medic.

Peste 12 mii de seniori nu primesc niciun leu în plus

Din cei 76.816 de dosare de pensii recalculate din sistem public, aproximativ 73.853 (96,15%) s-au emis și transmis decizii de recalculare. Dintre deciziile recalculate, 61.336 (83,05%) se majorează. 5.162 de pensionari botoșăneni vor ieși din categoria beneficiarilor de pensie minimă deoarece noul cuantum rezultat depășește valoarea minimă de 1.281 de lei. Pentru 12.517 de seniori (16%), cuantumul rămâne, însă, la aceeași valoare a pensiei după recalculare.

Pensia nu scade în urma recalculării chiar dacă rezultă o valoare mai mică. Acest lucru ar fi posibil datorită unui principiu de protecție a pensionarilor prevăzut în lege.

De la 1 septembrie urmează o nou recalculare

Deciziile de recalculare a  pensiilor, corespunzătoare primei etape, au trebuit livrate direct la domiciliul pensionarilor până vineri, 30 august. Orice decizie privind recalcularea pensiei poate fi contestată în instanță în termen de 45 de zile de la comunicare. În absența unei contestații, decizia devine definitivă.

A doua etapă a recalculării va începe pe 1 septembrie 2024 și se va desfășura până la 1 februarie 2025. În cea de-a doua etapă de recalculare se vor lua în calcul, pe lângă  pensiile agricultorilor, prime, bonusuri, al 13-lea salariu, pentru care seniorii trebuie să prezinte documente justificative. „De asemenea, vom recalcula, pe baza adeverințelor depuse la ghișeele din Casa Județeană de Pensii sau existente în dosar, deciziile de pensii a celor care au avut sporuri cu caracter nepermanent”, a explicat Cristina Anton.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-6.1 ° C
-5.4 °
-6.1 °
89 %
0.4kmh
46 %
mar
1 °
mie
2 °
joi
4 °
vin
5 °
sâm
0 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când e mai aglomerat, e permis și acest gen de parcare.

EDITORIAL

Cu tot balamucul acestor zile, scandalul câinilor uciși la Carasa a trecut cam nebăgat în seamă. Pe bune, la ce scandaluri, luări de poziție...

EPIGRAMA ZILEI

La Solitaire, de bună seamă Sunt reguli de necontestat : Nu pui băiatul peste damă Și nici ... popa peste băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...