joi, octombrie 10, 2024
AcasăLocalElevii botoșăneni încep școala în condiții de relocare și schimbări multiple

Elevii botoșăneni încep școala în condiții de relocare și schimbări multiple

Elevii botoșăneni încep luni, 9 septembrie, cursurile unui nou an școlar. E primul an școlar în care se va aplica un nou statut al elevului și un nou regulament școlar, iar haosul este amplificat la Botoșani de relocările impuse de lucrările de reabilitare.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

În pragul noului an școlar, părinții fac ultimele calcule cu privire la bugetul alocat pentru rechizite. Dacă unii au tăiat drastic din lucrurile puse inițial pe listă, alții nu s-au „zgârcit” deloc. În medie, bugetul alocat este de 400 – 800 de lei, însă suma crește dacă se adăugă florile pentru prima zi de școală, culegeri sau uniforme.

„Nu stabilesc o sumă de la început, dar trag linie la final. Anul ăsta s-au dus cam 700 de lei pentru rechizitele copilului și încă n-am tras linia, mai adăugăm câte ceva. Sincer, nici nu știu pe ce. Caiete de tot felul, ghiozdan, penar nu știu de care, linie, stilou, acuarele, top de hârtie, nebunie, ce să mai. (…) Florile încă nu au intrat la buget, ne mai gândim dacă dăm, nu prea îmi place cum începe școala, unii așa, alții așa, șantiere. Înțeleg că nu profesorii hotărăsc, dar să zică și ei ceva, au un cuvânt acolo”, a spus o botoșăneancă.

O altă botoșăneancă a spus că „nu am cumpărat chiar totul, mai luăm pe parcurs dacă mai trebuie. Cum 150-200 de lei de lei am cheltuit pentru fiecare copil, doi am. Au păstrat ghiozdanele de anul trecut, la fel și pixuri, creioane. Am cumpărat caiete, fata nu avea penar”.

Școala începe cu o pauză la Botoșani

Unii elevi botoșăneni se vor întoarce de luni, 9 septembrie, tot în școlile unde au fost relocați odată cu demararea lucrărilor de renovare, iar alții nu își vor schimba școala, dar vor fi nevoiți să vină în două sau chiar trei schimburi.

Pentru cei care învață în mai multe schimburi, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani a solicitat o derogare de la ministrul Educației pentru a începe anul școlar cu „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”. În condițiile unui program mai lejer, ISJ ar acorda constructorilor un răgaz mai mare pentru a mai finaliza unele săli de clasă.

Ministrul Educației a oferit, însă, un răspuns pozitiv doar pentru elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Botoșani și ai Școlii Gimnaziale Nr. 7. Aceștia pot începe anul școlar doar cu „Școala Altfel”, însă șeful educației botoșănene spune că mai așteaptă răspunsuri de la Minister și în privința „Săptămânii Verzi”.

Lucrări oprite la școlile din Botoșani din cauza întârzierilor de plată

Cu toate acestea, joi, 29 august, în plenul CL, consilierul PNL Andrei Amos a atras atenția asupra faptului că lucrările de reabilitare au fost sistate în mai multe școli, după ce constructorii au părăsit șantierele din cauza întârzierilor de plată. Printre acestea unități de învățământ s-ar afla Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Școala 11. În aceste condiții, prima săptămâna de școală este sacrificată în zadar. Dacă muncitorii nu sunt plătiți și nu se întorc pe șantier, lucrările vor fi la același stadiu chiar și după „Școala Altfel”.

„Nu vă pot da detalii”

În replică, primarul Cosmin Andrei susține că întârzierea plăților nu a fost cauzată de primărie, dar nici nu poate oferi mai multe detalii.

„În ceea ce privește plata facturilor pentru constructorii care au lucrărilor la școli, este un mecanism de plată agreat în contractul de finanțare, dumnealor depun situațiile de lucrări noi le înaintăm mai departe, atunci când vin banii le plătim constructorilor. Nu sunt sume pe partea de cofinanțare în sarcina primăriei pe care să nu le fi plătit pentru a da o gură de oxigen constructorilor. Din păcate, plățile, unele dintre ele au fost întârziate, lucru pe care îl poate explica ministerul de resort cu care avem contract. Nu vă pot da detalii, situațiile au fost înaintate când au venit banii plățile au fost făcute imediat”, a spus Cosmin Andrei.

Unde vor învăța elevii botoșăneni:

  • Colegiul Național Mihai Eminescu – în 2 schimburi;
  • Liceul de Artă Ștefan Luchian  – elevi relocați la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” și la        Liceul cu Program Sportiv
  • Liceul Pedagogic Nicolae Iorga – relocați la Liceul Tehnologic „Elie Radu” și în internatul    Liceului Pedagogic;
  • Școala Gimnazială nr. 7 –  în 2 schimburi în corpul A;
  • Școala Gimnazială nr. 10 – o parte în corpul în care s-au finalizat lucrările și o parte la      Colegiul Național „A.T. Laurian”;
  • Școala Gimnazială nr. 11 – relocați la Școala 14;
  • Școala Gimnazială nr. 12 – relocați la Liceul „Alexandru cel Bun”, la Școala 17 și la          Școala 17;
  • Școala Gimnazială nr. 13 – în 2 schimburi pe un palier al școlii;
  • Școala Gimnazială nr. 2 – la Grădinița 22 și la Liceul „Petru Rareș”;
  • Școala Gimnazială Elena Rareș – în 3 schimburi;
  • Grădinița nr. 15 – relocați la Colegiul Național „A.T Laurian”;
  • Grădinița nr. 19 – relocați la Liceul „Alexandru cel Bun”;
  • Seminarul Teologic Sf. Gheorghe – relocați la Colegiul Național „A.T Laurian” și la Școala  „Sfântul Nicolae”.
  • Școala Specială „Sfântul Stelian” – relocați la Liceul „Elie Radu” și Liceul „Dimitrie               Negreanu”.

Fără decolteuri adânci și fuste scurte în noul an școlar

Noi schimbări în educație pentru elevi, dar și pentru cadre didactice se produc odată cu începerea anului școlar 2024-2025. De luni, elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Profesorii nu mai sunt obligați să le permită accesul cu fuste scurte, decolteuri adânci și pantaloni rupți.

„Sunt niște modificări legislative cu care începem anul școlar 2024 – 2025. Nu trebuie să le privim cu multe semne de întrebare. Sunt convins că vor fi aplicate la nivelul fiecărei unități de învățământ, conform legislației în vigoare și fără a face abuzuri. Nu trebuie să ne facem probleme despre introducerea unor standarde în ceea ce privește îmbrăcămintea pentru că este o formă de normalitate să avem o ținută decentă într-o instituție de învățământ, valabil atât pentru elevi, cât și pentru angajații din sistem”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al ISJ Botoșani.

Elevii botoșăneni trebuie sa renunțe la telefoane de luni

O altă schimbare vizează telefoanele mobile deținute de majoritatea elevilor. Acestea vor fi interzise la orele de curs, cu excepția situațiilor în care profesorii consideră necesară utilizarea lor.

„Se pune foarte mare accent pe telefoanele mobile la clasă, interzicerea lor și eventual folosirea doar cu acceptul profesorului și în interesul disciplinei. Este o chestiune foarte importantă, vedem și noi adulții, având un dispozitiv lângă noi suntem mereu tentați să ne uităm la el. Este o măsură benefică”, a spus inspectorul școlar general.

Sală de detenție introdusă în școli

Și renumita sală de detenție este introdusă oficial în școlile din România prin noul Statut al Elevului care urmează să intre în vigoare din septembrie anul acesta.

„Acea cameră de detenție, care sună foarte rece, dar dincolo de toate, până în acest moment, nu puteai scoate un copil de la oră dacă deranja. Practic, s-a avut în vedere că dacă alți elevi din clasă vor să își desfășoare activitatea în bune condiții și unul deranjează ora mai mult decât fi permis, acel elev poate fi scos din clasă și dus într-un spațiu prietenos în care el să își poată desfășura o altă activitate educativă. Aici mă refer la a citi o carte, a-și face temele pentru o altă disciplină”, a precizat Bogdan Suruciuc.

Fiecare școală își va organiza, însă, spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele.

Fiecare unitate de învățământ va stabili, conform legislației, dacă înființează acea cameră de detenție, unde o înființează, cine va supraveghea acel elev care este scos temporal de la oră. Bineînțeles, scoaterea de la oră presupune și supravegherea lui, nu îl scot din clasă și îl trimit în curtea școlii, nu asta e ideea”, a mai adăugat acesta.

Notă la purtare la finalul fiecărui modul

Totodată, elevii vor primi câte o notă la purtare după fiecare modul încheiat, nu una singură, la final de an școlar, așa cum se întâmplă acum. „La fiecare sfârșit de modul apare media la purtare, un lucru benefic”, a declarat inspectorul școlar Bogdan Suruciuc.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
câțiva nori
11.6 ° C
13.8 °
11.1 °
96 %
1.2kmh
18 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
15 °
Dum
16 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

E ca-n politică, altfel stau lucrurile când câștigi.

EDITORIAL

Haosul de pe piața imobiliarelor nu mai reprezintă o surpriză decât pentru autorități, în rest cam toată lumea știe cum stă treaba. Cam toată...

EPIGRAMA ZILEI

Încă o dat-am constatat Că dragostea e oarbă Văzând cum corbul s-a cuplat C-o … coarbă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...