vineri, octombrie 4, 2024
AcasăLocalCum puteţi afla istoricul contribuțiilor pentru pensie

Cum puteţi afla istoricul contribuțiilor pentru pensie

Deși pensionarea poate părea departe pentru unii este esențial să știm din timp câți bani vom primi după „o viață” de muncă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Codul Muncii definește vechimea în muncă drept „perioada cât o persoană a activat în calitate de angajat, indiferent de felul contractului de muncă și de modul de remunerare a muncii”. Cu alte cuvinte, vechimea în muncă înseamnă perioada însumată în care un angajat a prestat o activitate plătită în baza unui contract de muncă.

Contribuțiile trebuie verificate

Pe de altă parte, vechimea în muncă este diferiră de stagiul de cotizare, care se referă la perioada de timp în care s-au plătit contribuțiile sociale la stat. Contribuția salariaților la bugetul asigurărilor sociale pentru pensie este cea mai mare dintre taxele pe salariu aplicate de stat în România, respectiv 25% din salariul brut. Această contribuție e plătită, însă, în numele angajatului de către angajator.

Teoretic, angajatul nu trebuie să se preocupe de nimic. Practic, ar fi bine să verifice dacă sumele tăiate, lunar, din salariul său brut pentru viitoarea sa pensie chiar sunt virate statului. Aceștia trebuie să știe că lunile lipsă pot însemna o pensie mai mică.

Spre exemplu, de la 1 iulie 2024, nivelul minim al venitului înscris în contractul de asigurare socială este de 3.700 de lei, care reprezintă echivalentul salariului minim pe țară. Din acesta, suma minimă datorată bugetului de pensii este de 925 de lei pe lună.

Cerere scrisă pentru a vedea online istoricul contribuțiilor pentru pensie

În prezent, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și, implicit, Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani, dar și celelalte Case Teritoriale de Pensii oferă posibilitatea de a afla istoricul contribuțiilor online, după crearea unui cont gratuit pe site-ul CNPP. În acest sens, se completează un formular online care apoi trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate, la Casa de Pensii. Ulterior, botoșănenii vor primi un e-mail prin care vor putea seta parola contului, după care vor putea accesa efectiv contul din site-ul CNPP.

Cei interesați pot semna formularul și electronic, având opțiunea de a-l trimite de e-mail, însă doar cu o semnătură electronică calificată – serviciu oferit de diverse companii, contra-cost și folosit mai degrabă de oameni de afaceri, manageri sau contabili.

De precizat că datele electronice sunt valabile pentru perioada ulterioară lunii aprilie 2001. Vechimea anterioară o poți dovedi prin cartea de muncă, în măsura în care are înscrise aceste date.

Ce faci dacă ai „găuri” de plată

Pe 31 august 2023, Guvernul a stabilit că persoanele care nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare pot cumpăra vechime în muncă până la 31 decembrie 2024, acesta fiind ultimul an în care se mai poate cumpăra vechime în muncă.

Persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială. Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbați și 63 ani la femei.

Cât costă vechimea în muncă

Potrivit informațiilor transmise de ministrul Muncii, „venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale trebuie să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare”.

Cum cota de contribuție este de 25%, iar, de la 1 iulie 2024, salariul minim brut a crescut la 3.700 de lei, botoșănenii interesați să cumpere vechime în muncă vor plăti 925 de lei pentru fiecare lună din an.

Statul ia mâna de pe cei cărora angajatorii nu le-au plătit contribuțiile pentru pensie

Prevederea nu se aplică, însă, pentru perioadele în care botoșănenii care doresc să facă plata retroactiv erau asigurați în sistemul de pensii. Concret, nu se aplică pentru cei care au lucrat cu contract individual de muncă, dar angajatorul nu le-a plătit contribuția. În acest caz, singura opțiune este de a se adresa instanței, deși instituțiile statului ar trebui să vegheze la corectitudinea angajatorilor în această privință.

Angajații sau foștii angajați pot merge în instanță fie pe legislația muncii, în civil, fie pe legislația penală, pentru reținerea și neplata sumelor datorate drept contribuții prevăzute de lege, între care și cele de asigurări sociale, sunt infracțiuni.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
14.6 °
12.8 °
94 %
1.8kmh
93 %
vin
19 °
sâm
15 °
Dum
19 °
lun
15 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Un pic de vânt și s-au dus toți președinții.

EDITORIAL

Prin anii 80 ai secolului trecut, în revista „Flacăra” condusă de către poetul Adrian Păunescu exista o rubrică interesantă, dacă nu chiar atipică, intitulată...

EPIGRAMA ZILEI

Transfăgărășanul este O ... „potecă” de poveste Însă după serpentine Dram de pălincă nu vine... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...